Copilul

Acum cateva zile mi-am dus copilul pentru prima zi de gradinita. Cu o diferenta de trei zile pana la implinirea varstei de 2 anisori, am dus-o de manuta cu taticul ei spre drumul vietii, numit invatatura. I-am povestit zile intregi despre asa zisa “gradinita”, spunandu-i povesti si lucruri frumoase. De bucurie aplauda mereu cand auzea de acest loc minunat si emana bucurie sincera de copil. Am incercat sa ii explic ca mami si tati o vor duce la gradinita, dar ea va trebui sa stea singurica acolo pentru cateva ore. Parea sa fi inteles. Multumesc lui Dumnezeu ca am un copil ce ma asculta, ma soarbe din priviri si pare sa absoarba tot ce ii spun ca un burete.

Sistemul de aici ne-a permis sa mergem sa stam cu ea in primele 2 zile, astfel incat acomodarea sa fie mai usoara si integrarea ei cu ceilalti sa fie cat mai repede posibila. Nu am dus-o la o gradinita de fite, cu renume. Am ales o gradinita curata, cat mai aproape de casa si unde am simtit cu sufletul ca fetita mea ar putea primi toata atentia necesara. Am vizitat 10-15 gradinite, am fost indrumata spre cele mai centrale si cu renume. Insa nu m-am simtit bine cand am intrat pe usa lor. Si atunci, daca eu nu am simtit caldura, oare copilul meu ar fi putut sa o simta? Copilul oricarui parinte este cel mai bun, cel mai frumos si cel mai destept – fara nicio scuza. Este perfect normal si orice parinte sanatos va dori tot ce e mai bun pentru odrasla lui. Insa cel mai bun nu este intotdeauna si cel mai scump. Daca toti copiii din aria ei sociala merg intr-o parte, nu inseamna ca acolo este si locul ei. Drumul copilului nostru in viata nu il alegem dupa etichete, nume sau reputatie. Nu conteaza ce scrie pe usa cladirii, pe diploma de la sfarsit de an – ci conteaza ce a adunat copilul tau in anul acela, conteaza sa fi devenit mai bun, mai cald si mai intelept. Este extraordinar de important sa iti ghidezi copilul spre ce simti tu ca este mai bine si ulterior sa asculti de inclinatiile lui si de dorintele lui si eventual sa schimbi.

Revenind la situatia actuala, tin sa precizez ca primele zile au fost putin mai grele, insa educatoarele de acolo au oferit tot suportul si ne-au indrumat sa avem rabdare pentru ca intr-o saptamana va trece si totul va fi normal. Cred ca am plans mai mult eu decat ea. Faptul ca pentru cateva ore nu mai era sub aripa mea ma facea sa innebunesc. Dupa 2 ani de zile, intra pe un drum al vietii normale.

Pana la aceasta varsta, copilul meu nu a auzit tipete, nu stie ce e aia cearta, nu a fost pedepsit si in niciun caz atins. Am incercat, ca toti parintii, sa o crestem intr-un mediu cat mai bun si cat mai placut. Da, arunca mancare pe jos uneori, tipa, tranteste si uneori refuza unele lucruri. Dar am inteles ca toate aceste actiuni sunt normale si am ales sa o ignor cand le face sau doar sa ii spun ca este foarte urat si atat. Un copil de 2 ani intelege cand face ceva gresit, insa nu intelege sutele de cuvinte ce ai vrea tu sa I le explici. Pe langa asta, mai vine si anturajul. Iti inveti copilul sa nu manance cu mana, dar la prima iesire cu copii – toti manaca cu mana. Si atunci, ce sa gandeasca bietul copil – oare mama are dreptate sau toti ceilalti din jurul meu? Etica depinde de la familie la familie si ce e bine si ce e rau la fel. Asa ca, reactia mea a fost sa o las sa manance cu mana, sa ii spun doar ca eu voi manca cu furculita si cam atat. Dupa ce o mamica a venit si a inceput sa tipe, atragandu-I atentia baietelului sa foloseasca furculita, fetita mea s-a uitat lunga la mine, s-a asezat la mine in brate, imbratisandu-ma si mi-a cerut furculita.

Este foarte usor sa cresti copii, insa este foarte greu sa cresti un copil BINE. Si bine nu inseamna perfect. Pentru ca un copil perfect, va fi un copil defect! Copilul meu incearca sa ma prosteasca, si o las sa o faca. Incearca sa ma minta cu lucruri mici, inchid ochii si accept ca pana si minciuna face parte din noi ca oameni si in viata trebuie sa inveti si sa minti, nu doar sa fii sincer. Dar totul cu o limita. Nu accept sa ma minta atunci cand vine vorba de lucruri serioase sau atunci cand necesit sa aflu adevarul.

Am suprprins-o scriind pe canapea si am lasat-o si nu am certat-o, doar m-am uitat putin surprinsa si m-am apucat sa sterg de fata cu ea. Nu a mai scris niciodata. Intotdeauna calmul si explicatia blanda vor avea de castigat.

Cu siguranta sunt si exceptii de copii cand colaborarea si explicatia devin mai grele. Dar tot timpul este o calea. Copilul ce il cresti pana la varsta de 7 ani este omul mare ce va fi mai tarziu. Nu iti trebuiesc multe scoli sau pareri ca sa poti creste un copil, gasesti totul online si poti alege ce crezi ca ti se potriveste tie si copilului tau mai bine.

Nu face niciodata comparatie cu alti copii si nici nu lasa pe nimeni sa puna presiune pe felul in care iti cresti micutul sau lucrurile pe care le face sau nu. Verifica insa intotdeauna lucurile esentiale ce trebuie sa le faca in functie de varsta, dar tine cont ca si acolo pot fi intarzieri ce sunt acceptate.

Fii precis si atunci cand spui NU, ramane NU, indiferent de criza, plansete sau urlete. Copiii sunt cei mai buni manipulatori si se pot juca cu sentimentele tale de parinte mai bine ca oricine. Invata sa ii oferi tot ce poti, dar cu limita. Invata-l sa iti ofere ceva in schimbul tuturor lucrurilor pe care le faci pentru el. Dar nu cere lucruri absurde, ci lucruri normale pentru varsta lui. Atunci cand face ceva bine recompenseaza-l prin iubire, dragoste si lucruri ce conteaza cu adevarat in viata copilului tau. Nu ii promite un lucru material la fiecare reusita, pentru ca acelasi lucru il va astepta si el de la alti oameni mai tarziu si va avea dezamagirea sa nu primeasca. Lasa-l sa isi doreasca un lucru pentru o perioada de timp si invatata-l ca trebuie sa econimisesti ca sa il poti lua, dar tine cont ca nu trebuie nici tu sa cheltui fara limita in fata lui daca tocmai i-ai vorbit de lipsa banior. Vor trebui sa fie si lucruri ce si le doreste si nu le poate avea – pentru ca mai tarziu va incepe sa realizeze ca nu tot ce vrem putem si obtine.

Implica-l la treburile casei, invata-l sa isi stranga jucariile, sa unde o floare si sa faca cumparaturi cu tine de la supermarket sau sa arunce niste hartii la gunoi. Lucruri mici, ce il vor face mai responsabil cu fiecare zi ce trece.

Lasa-l sa isi aleaga prietenii, nu il obliga sa se imprieteneasca cu copiii prietenilor tale. Tu ai putea fi prieten cu toti copiii parintilor tai? NU! Lasa-l sa isi protejeze teritoriul atunci cand alti copii vor sa ii ia jucariile personale si nu il impinge sa invete sa imparta ceva ce este al lui. Invata-l sa dea alte jucarii, nu exact acelea ce ii plac cel mai mult. Spune-I ca ar fi bine sa dea, dar daca refuza sa o faca, lasa-l, va decide el cand trebuie si ce trebuie sa dea. Si niciodata nu interveni intre copii pentru lucruri minore. Stiind ca tu esti acolo mereu sa ii iei apararea si va pierde din incredere si se va baza pe faptul ca vei fii mereu langa el – si stim cu totii ca nu este adevarat. Viata este construita si din lucruri bune, dar si din lucruri rele. Este foarte important sa invete sa reactioneze si la unele si la celelalte. Si felul in care reactioneaza un copil este total diferit de maturitatea unui adult. Stai mereu in umbra si explica-i.

Fii obiectiv si analizeaza-ti copilul corect. Pentru ca doar asa vei fi capabil ca parinte sa corectezi. Nu trebuie neaparat sa corectezi de fata cu altii pentru ati pune copilul intr-o lumina proasta. O poti face in privat sau prin anumite gesturi ce le va intelege de la o varsta foarte frageda.

Educa-ti copilul sa stie sa spuna “multumesc”, “te rog” si mai ales sa intrebe daca “se poate?”. Ia-l cu tine la restaurant pentru a sti sa se poarte in societate. Explica-I ca fiecare familie sta la masa ei si nu putem sa deranjam pe nimeni fara sa fim invitati.

Ofera-I timp copilului tau. Timpul doar cu el si doar pentru el – fara telefon, fara laptop, fara nimic. Iesi in parc cu el si priveste-l cum se joaca, cum alearga – timpul acesta nu se intoarce niciodata. Clipele petrecute cu copilul tau sunt unice si nu se pot compara cu nimic. Pe de alta parte, nu renunta cu totul la viata ta pentru copil. Acorda-ti timpul tau, linistea ta, serviciul tau. Nu iti rupe de la gura pentru copil si imparte cu el ce aveti ca si o familie. Iesi cu prietenii, distreaza-te, bucura-te – un copil nu trebuie sa te incurce, ci trebuie sa te bucure!

Nu fi un parinte prea precaut, pentru ca ii vei creea un disconfort. Copii cad, se lovesc, mananca uneori ce nu trebuie, ca doar sunt copii, nu?

Reusita de a creste un copil cat mai bine nu se va compara cu absolut nimic altceva. Educatia si bunul simt nu se cumpara, ci se dobandesc in primii ani ai copilariei. Daca esuezi ca parinte, ai esuat complet!

Cum sa impaci si capra si varza?

Inainte de a devein mama mi-am pus multe intrebari, sau poate nu suficient de multe, poate ca nici nu m-am gandit prea mult la “ce inseamna sa fii mama?”. Stiu ca mi-am dorit tot timpul o familie, mi-am dorit sa am un barbat cu care sa beau seara un pahar de vin si sa ne uitam la filme, sau sa iesim la un restaurant si sa petrecem pana dimineata. Mi-am dorit si mai mult sa fie galagie in casa, jucarii peste tot, biberoane in bucatarie, suzete prin geanta si pantofiori de care sa ma impiedic noaptea cand in sfarsit am si eu timp de un dus. In acelasi timp mi-am dorit dintotdeauna “sa fac business”. Imi plac costumele, camasile, intalnirile si pranzurile luat cu fel si fel de oameni. Mi le-am dorit pe toate, in acelasi timp, fara sa ma gandesc vreodata “este posibil?”, “este greu” sau “oare o sa pot sa impac si capra si varza?”.

Si multumesc lui Dumnezeu toate mi s-au indeplinit, pe rand, insa acum le am in acelasi timp.

Stau si ma uit la viata mea de acum si nu imi vine sa cred ca la 26 de ani am deja 2 copii. Doi copii minunati, cum sunt toti copiii pentru parinti lor. Si in fiecare seara stau si ma uit la ei si ma intreb, oare ce ma facea fericita inainte? Oare cum puteam sa ma bucur de timpul gol si care era fericirea mea? Insa realizez ca viata are etapele ei. Intai am cunoscut un barbat minunat, care mi-a oferit incredere si m-a ajutat sa ajung pe plan personal mai bine decat as fi crezut vreodata si care mi-a dat si mai mult incredere pe toate planurile. Mi-a spus tot timpul ca pot si m-a lasat sa imi pun mintea la contributie si a intervenit doar atunci cand totul mi se parea aproape imposibil si imi arata o alta cale, un alt drum, pe care cu siguranta nu l-as fi putut parcurge fara el alaturi de mine. Mai tarziu, m-a invatat care sunt lucrurile care conteaza cu adevarat in viata – vestea ca vom avea un copil. Imi aduc si acum aminte cand i-am vazut ochii lacrimand pentru prima oara – cand ne uitam amandoi la testul de sarcina ce spunea “pozitiv”. Eu, socata fiind, am refuzat sa cred ca este adevarat, insa el m-a luat de mana si mi-a zis ca este cel mai bun lucru ce ni se putea intampla. Ah, si cata dreptate a avut.

Dupa ce mi-am tinut in brate fetita, dupa ce i-am simtit respiratia prima data si dupa ce i-am simtit bataile inimii, am stiut clar ca mai vreau copii. Cati? Cat de multi posibil. Abia asteptam sa pot ramane insarcinata din nou. Si multumesc lui Dumnezeu ca ne-a ajutat sa ne implinim visul la 1 an si 4 luni de la aceea zi de 17 martie – am nascut cel de al doilea copil al nostru, un baietel. Am simtit din nou fericirea absoluta cand mi l-au pus in brate la 2 minute dupa ce s-a nascut. Nimic, absolut nimic nu se compara cu acest sentiment minunat.

Este minunat sa ai copii, insa este si mai minunat sa gasesti un tata minunat pentru copiii tai. Stim cu totii cat de simplu se concep copiii si la fel de repede trece si perioada de sarcina. Insa, perioada cu adevarat grea apare abia dupa. Atunci cand ai nevoie ca si femeie de multa intelegere, mult suport si multa grija. Femeia dupa ce naste nu e atat de sexy pe cat se vede in pozele post-natale de pe Facebook sau fel si fel de bloguri. Este poate cea mai grea perioada pentru o femeie – se trezeste cu o mini creatura ce se numeste “copilul ei”, alapeaza, sangereaza, are nevoie de ajutor pentru a se ridica, pentru a manca, pentru a merge la dus (chiar si la toaleta). In acelasi timp, la primul copil, habar nu are cum sa schimbe scutece, cum sa faca baie bebelusului sau cum/cand si cat sa il scoata afara la plimbare. Nu stie nimic, indiferent cate carti ar citi si cate pareri ar asculta. Ah si da, in acelasi timp nu trebuie sa uite de sotul ei. Nopti nedormite, haine largi si deloc sexy,par prins in graba si dusuri scurte de 30 de secunde – asta inseamna viata unei femei dupa ce naste – indiferent cat ajutor ar avea in jur. Insa, ajutorul cel mai mare si cel mai important din viata mea dupa ce am nascut a fost ajutorul lui, intelegerea lui si implicarea lui.

Pe langa toate astea, nu am putut sa ma retrag mai mult de 2 saptamani din cealalta parte a vietii mele – cea profesionala. Ma asteptau hartii de semnat, probleme de rezolvat, salarii de platit si multe altele. Pentru ca o vorba e sfanta: “ochiul patronului ingrasa vaca”. Si nu vreau sa para ca si cum mi-ar fi parut rau ca trebuie sa ma intorc la munca, pentru ca nu ar fi adevarat. Iubesc sa muncesc, sa creez si sa fac mereu ceva nou. Nu as putea fi casnica niciodata si pe langa faptul ca nu as putea eu, nici macar barbatul meu nu ma vrea casnica – ma incurajeaza in permanenta sa muncesc, sa imi doresc mai mult, sa visez si sa creez.

Exista si un lucru care imi lipseste: scrisul. Nu mai am timpul necesar, sau poate ca nu e vorba de timp, este vorba de prioritati – si acum prioritatile mele sunt familia si afacerile. Insa imi promit mie ca voi remedia aceasta problema.

Asadar, daca cineva spune ca nu se pot face amandoua in acelasi timp, se inseala. Se pot face! Este adevarat ca una din cele doua ocupa primul loc, cealalta ramanand mai putin importanta – insa nu absenta.

Eu personal imi impart timpul mult mai atenta acum. Diminetile si serile sunt intotdeauna despre familie. Bineinteles, exista si exceptii. Desi seara nu prea lipsim de la baita, joaca de seara si cina ( poate fi ea si la biberon 🙂 ) sunt seri in care imi iau sotul de mana si mergem sa mancam in oras, sa vedem un meci cu prietenii sau poate doar sa stam sa ne bucuram de liniste. Da, nu prea mai este liniste in casa atunci cand apar copiii, insa si atunci cand sunt plecati parca e prea liniste. Si atunci cand plecam doar noi doi undeva, ne place prima zi, a doua deja incepem sa ne gandim “mai bine ii luam si pe ei”.

Si daca diminetile si serile sunt despre familie, atunci mijlocul zilei si noptile sunt pentru afaceri. Nu conteaza daca dorm mult sau putin, conteaza sa fac ceea ce imi place si ce ma face fericita. Si, da, ambele lucruri ma fac foarte fericita: familia si businessul.

Si ca o scurta concluzie – intemeiaza-ti o familie, fa copii, insa deschide ochii bine. Nu toti barbatii sunt pregatiti pentru asta. Cauta bine pana vei gasi exact de ce ai nevoie. Si nu inceta sa muncesti – atat cat iti permite timpul, inca sa nu pierzi multe din momentele importante ale familiei tale, insa suficient incat sa te simti o femeie puternica.

Pentru asta sunt femeile, nu? Sa impace si capra si varza 🙂

Asa cum pofta vine mancand, asa si succesul vine lucrand

Nimic, dar absolut nimic nu este gratis in lumea asta atunci cand vine vorba de afaceri, succes sau reusita. Unii oameni, saraci din punct de vedere intelectual, se vor rezuma la simpla gandire: “da-l dracu, are de la masa, de la tasu, de la x sau y, sau chiar a cazut din cer direct in gradina lui si nu a mea”.

Un mic studiu american, ne spune cum 10 oameni diferiti din unele punctele de vedere (nationalitate, culoare, mediu), insa asemanatori din altele (varsta, sex, statut social) au primit o suma de bani GRATIS pentru a analiza felul in care ei administreaza acest venit si care este timpul in care raman fara niciun leu sau din contra, in cat timp reusesc sa creasca si sa investeasca.

Surpriza este ca, dupa 1 an de zile, 9 dintre cei testati au ajuns in acelasi punct din care plecasera – acelasi loc de munca, acelasi stil de viata, nici un asset in plus. Unul singur a reusit sa creasca atat din punct de vedere financiar, cat si profesional si personal. In urma unei analize mai dezvoltate, s-a ajuns la concluzia ca acea persoana a reusit din cauza atuurilor acumulate dinainte testari: seriozitate, organizare, concentrare si ambitie.

 

Oamenii care reusesc nu o fac stand pe fotoliu si butonand telecomanda. A reusi nu inseamna a avea milioane, 10 masini, 100 de case si asa mai departe. A reusi inseamna ati propune ceva, a face un plan, a avansa si a determina persoana din tine sa lucreze in directia asta in fiecare zi.

 

Unii dintre noi avem granitele prestabilite dinainte de a ne apuca de ceva. Total gresit! In ziua de astazi, nu exista granite, nu exista limite. Da, exista obstacole, ce ne sunt puse in cale pentru a ne ambitiona si mai mult, pentru a invata si mai multe si pentru a ne dori si mai mult sa ne atingem visul. Degeaba te retragi la prima cazatura. Nu ai facut nimic, decat ai vrut sa iti spui tie “hai ca incerc”, dar pana la urma “stii, e prea greu, ma intorc de unde am plecat”.

 

O alta mare greseala a unora dintre noi este confundarea succesului cu implinirea materiala. Succesul nu inseamna intotdeauna bani, insa cu siguranta reusita si perseverenta duc spre atingerea scopului de a creste din punct de vedere material.

 

Exemplu: Un copil de 12 ani, bun matematician, a castigat ani la rand diferite concursuri, olimpiade si multe altele. Ce a primit in schimb? Din punct de vedere financiar – NIMIC. Insa, a primit multe diplome, multa admiratie si si-a cladit incet, incet un nume printre cei ce cautau asta: un om capabil de a se juca cu cifrele. 5 ani mai tarziu (da,da – 5 ani de munca, osteneala, mii de ore lucrare si mii de kilometri strabatuti – pentru ce? Pentru a reusi!) a primit o oferta de la o multinationala, ce oferea un salariu considerabil, un oras nou, o tara noua. Munca lui nu fusese in zadar si nici macar o zi nu incetase sa lupte pentru ceea ce ii placea cel mai mult (cifrele) si pentru ceea ce isi dorea sa ajunga.

 

Este usor sa stai si sa arati cu degetul spre cei care au reusit intr-un fel sau altul. Este si mai usor sa ii barfesti, sa arunci cu noroi si sa ii judeci ca fiind cei mai mari dusmani ai tai. Insa, cel mai mare dusman al tau este frustrare si lipsa de ambitie. In loc sa fii revoltat pe cel ce s-a evidentiat, mai bine ia-ti inima in dinti si intreaba-l “cum a facut asta?”, “de ce ai nevoie?”, “cum isi gaseste ambitia” sau “de unde atata perseverenta?”.

 

Nu mai pierde timp. Nici macar o ora, d’apoi o zi. Lucreaza la ceva, pentru ceva, pentru tine. Timpul petrecut degeaba pe facebook, pe telefon sau pe alt tip de aplicatii dauneaza grav succesului. In loc sa citesti cancanuri, mai bine citesti stiri. In loc sa barfesti pe unul si pe altul, mai bine incepi sa pui intrebari folositoare. In loc sa dormi pana la ora 12, mai bine iesi sa socializezi. In loc sa bei pana la 5 dimineata, mai bine faci research pana la 7. Si tot asa, lista poate continua.

Totul este sa vrei si sa iti doresti. Nimeni nu te impinge de la spate. Nimeni nu iti spune in fiecare zi “tu poti”. Vor fi oameni ce te vor indruma, insa nu o pot face nici ei constant, pentru ca si ei au viata lor, ambitiile lor. Du-te langa acest gen de oameni atunci cand ai nevoie, cand simti ca nu mai poti si cand simti ca vrei sa te retragi. Fugi de oamenii lasi. Iti mananca timpul si iti lenevesc creierul.

Succesul vine lucrand la visul tau. Ambitia vine dupa ce te-ai ridicat cazand de atatea ori. Dorinta vine in urma unor reusite.

Incepe de astazi, incepe de acum. Nu ai timp de pierdut!

Iubirea neimpartasita creeaza rani adanci

Inima nu iti poate porunci de cine sa te indragostesti. Si cu atat mai putin o poate face creierul. Sunt momente in viata cand prindem aripi si incepem sa zburam spre o noua iubire. Insa nu mereu acea iubire ne va face bine. Si nu ai de unde sa stii, daca iti va fi impartasita vreodata, sau macar pe termen scurt, ca sa nu mai vorbim de termen lung. Insa nimeni si nimic nu te poate impiedica sa visezi, sa oftezi si sa iti doresti.

 

Iubirea doare atunci cand iubesti o persoana ce nu te vede. Totul tau este nimicul lui. Traiesti pentru orice minut in preajma lui, tanjesti la nopti de dragoste in doi si nu vezi nimic, decat pe el. Insa el este absent sau de cele mai multe ori indiferent.

 

Mai devreme sau mai tarziu, cu totii trecem prin asta. Fie iubim si nu suntem iubiti, fie suntem iubiti si nu impartasim aceleasi sentimente. Durerea de a fi respins iti macina sufletul si noptile. Am citit undeva ca iubirea este ca si ploaia, din pacate nu isi alege iarba pe care sa cada. Asa si inima, ea nu stie sa aleaga, ea nu stie sa piarda. Inima stie sa daruiasca si sa primeasca.

 

Suferind iti creezi rani, uneori prea adanci pentru a putea fi vindecate. Sunt oameni ce traiesc o iubire neimpartasita o viata intreaga. Ei stau mici si cuibariti in coltul lor si privesc in tacere. De cele mai multe ori, frica de a exprima ceea ce simt, de a-si face curaj pentru a spune tare un “te iubesc” ii face sa se izoleze, sa sufere si sa se inchida in ei. Ei nu inteleg ca nu e nimic gresit in a iubi, nici macar atunci cand iubim persoana nepotrivita. Gresit este sa nu spui, sa nu arati, sa nu vorbesti. Nimeni nu iti citeste gandurile, nimeni nu iti analizeaza actiunile si atunci, de ce sa taci atunci cand poti sa vorbesti.

 

Sunt si oameni ce au avut curajul sa impartaseasca ce simt. Si a fost in zadar. Si raman la fel de tristi, insa perioada de vindecare poate fi de cele mai multe ori mai scurta. Atunci cand stii ca nu ai asteptari, atunci cand stii ca nimic din ceea ce visai o data nu poate fi posibil, treci mai departe. Urmeaza perioada de acceptare, dupa care vine si vindecare. Este pacat sa lasi un suflet distant sa iti ia fericirea de a iubi si de a fi iubit. Nu toate lucrurile se intampla asa cum vrem noi si tocmai de aceea, trebuie sa dai pagina si sa treci la un nou capitol din viata ta.

 

Vor fi si persoane ce se vor juca cu sentimentele tale. Te vor tine prizoniera intr-un tunel fara iesire. Genul acesta de oameni sunt cei mai lasi. Te vor cand vor ei, cum vor ei, insa nu mereu. Si tu, suflet amarat iti umpli noptile de vise cu cateva iulizii traite in doi. Desi cel ce nu iubeste (sau iubeste mai putin) stie ca nu vor fi niciodata mai mult decat cateva clipe, zile sau chiar momente, nu are curajul sa spuna adevarul. Minte frumos sau poate ca nu minte deloc. De cele mai multe ori, cei aflati in aceasta postura tac si se rezuma la cuvintele “sa vedem”. Si tu te atarni de fiecare cuvant si ii oferi mii de intelesuri desarte. Degeaba. Pleaca cat mai repede din acest carusel ce iti creeaza mai mult rau decat bine. Fugi in cealalta directie si incearca sa iti gasesti fericirea langa o persoana ce merita.

 

In oricare din situatiile prezentate te afli, pleaca. Uita trecutul, ignora prezentul si axeaza-te pe viitor. Accepta ca nu se poate si treci mai departe. Altfel, vei pierde si mai mult timp, si cu atat mai multe sentimente. Iti vei adanci ranile si cu cat mai mult, cu atat mai greu. Fara sa iti dai seama, te-ai neglijat pe tine si ai oferit intaietate lucrurilor neimportante si persoanei ce nu merita atentia ta. Fa-ti planuri, schimba-ti locul de munca, schimba-ti garderoba si de ce nu viata cu totul. Lasa in urma tot ce iti aduce aminte de acea persoana. Analizeaza-ti calitatile si ofera sansa altor persoane sa le vada. Inconjoara-te de oameni dragi si calzi. Lasa-i sa te iubeasca in felul lor si apreciaza asta.

 

Dragostea neimpartasita este o iubire fara speranta. Panseaza-ti ranile si deschide usa spre un nou viitor.

Viciile

Asa cum lumea este impartita in lucruri bune sau nebune, asa si viciile sunt placute sau neplacute.

 

Ce sunt viciile? Mie imi place sa le numesc slabiciuni. Sunt genul acela de slabiciuni de care nu prea ai cum sa scapi. Sunt persoane ce cad in patima alcolului, a banilor, a jocurilor de noroc, a barfei, a fumatului, a drogurilor si cel mai apetisant – patima sexului.

 

Cum apar viciile?  Nu ma pot pronunta decat evaziv, insa cel mai probabil apar in urma educatiei,  a alimentatiei ,  a modelelor alese gresit si de ce nu, a problemelor netratate la timp. In orice caz, nu ne nastem cu ele, deci apar pe parcurs, din cauza sau datorita anumitor persoane, situatii sau stari.

 

Fara vicii am fi roboti. Slabiciunile ne fac sa fim umani.

 

Eu impart viciile in doua: categoria usoara si categoria grea.

 

Viciile ce fac parte din categoria usoara le numesc vicii de societate. Si aici ma refer la patimiile ce totusi pot fi controlate si nu imping vointa catre neputinta. Le mai putem numi si pasiuni: o ceasca de cafea dimineata, un pahar de vin seara, un joc de carti cu prietenii si tot asa. Aceste pasiuni creeaza dependenta. Doar ca, in cele mai multe dintre cazuri, aceasta dependenta nu afecteaza decat persoana in cauza. Atunci cand apar si alte persoane afectate de micile placeri ce ni le oferim voit, pasiunile enumerate mai sus se transforma in false pasiuni.

 

Si cand vorbim de false pasiuni, intram fara sa ne dam seama in categoria grea a acestor vicii. Nevoia obsesiva de a face ceva ce iti face rau, atat tie cat si celor din jur, se numeste dependenta. Lucrurile scapa de sub control si ideea de a accepta ca ai facut o obsesie pentru alcool, cafea, droguri sau de ce nu o persoana, pare foarte indepartata. In aceste cazuri se recomanda ajutorul specialistilor. Si inainte de toate, sustinerea familiei, a prietenilor si indemnarea spre ajutor.

 

Un viciu al zilelor noastre este si nevoia de munca. Renuntam la viata sociala, la legaturile de familie si ne regasim in munca mai mult ca niciodata. Aruncam vina pe timp, pe sefi, pe distante si tot asa. Insa singurii vinovati suntem noi, cei ce nu putem accepta ca sunt lucruri ce ne lipsesc si mai important, nu acceptam ideea de a cere ajutor sau sprijin. Intr-un mod inconstient, umplem aceste goluri cu vicii.

 

Am auzit de mult ori fraza “stiu ca este un viciu, insa ma face sa ma simt bine”. Dar pe cei din jurul tau ii face sa se simta la fel de bine?  Viata de cuplu sau de familie poate fi de cele mai multe ori afectata din cauza acestor “mici” placeri ce nu ne mai lasa sa trasam o linie pentru a avea o limita.

Nu da voie viciilor sa aiba prioritate in viata ta. Nimeni si nimic nu este mai puternic decat gandul tau si ambitia din tine. Cere ajutor si lupta pentru o viata de familie mai sanatoasa, timp mai mult petrecut cu prietenii si bineinteles doresteti o stare mai buna.

Spune NU iluziilor care distrug.

Nimic nu se incheie pana nu este consumat.

Iubirile vin si pleaca. Unele stau mai mult, altele mai putin. Se spune ca unele iubiri sunt pentru o viata, altele pentru o secunda. Sunt inimi ce se unesc din prima si altele ce se apropie incet, cu teama, dar sigur. Sunt oameni ce daruiesc total, implicandu-si nu numai suflet, inima sau gandul, ci viata, timpul – totul. Unii dintre voi, iubesc mai de la departare. Si asta nu inseamna ca iubesc mai putin. Din contra, uneori as spune ca mai mult, mai adanc, mai puternic, mai matur.

Felul in care iubim este unic, este in ADN-ul nostru. Poate fi modelat in timp, schimbat sau influentat, dar niciodata copiat. Uneori si varsta isi spune cuvantul. Asa cum se spune, anii si iubirile nu se numara niciodata. Insa, cu siguranta uneltesc impreuna spre un suflet mai cald, mai intelegator si de ce nu, mai iubitor.

Iubirea se termina cand trebuie sa se termine. Nimic nu se incheie pentru ca vrea unul dintre cei doi, ci pentru ca atat a durat. Uneori intensitatea prea mare a iubirii termina praful clepsidrei mai repede, alteori ajuta la imbinarea perfecta a celor doi pe termen lung.

Cand iti incepi povestea de amor, te gandesti ca nu se va termina niciodata. Speri ca va fi pentru totdeauna si visezi la momente indepartate, iti faci planuri si uiti de cele mai multe ori sa te bucuri de ce ai atunci, “azi” cum s-ar spune. Sunt oameni ce se multumesc cu ce au pentru o viata intreaga. Investesc timp, efort si sentimente pentru a aduce ceva nou, pentru a imbunatati si mai ales pentru a repara ce este stricat. Sunt altii care nu vor sa repare, sau poate ca nu mai pot schimba nimic si trec mai departe. Se arunca in valtoarea altei iubiri si sunt dispusi sa o ia mereu de la capat. Deseori renuntam sa mai luptam din cauza faptului ca unul dintre cei doi uita sa mai iubeasca, sa mai daruiasca si cel mai grav, uita sa mai priveasca. Stiu, avem probleme (cu totii, nu doar tu), avem facturi de platit, copii de crescut, griji zilnice mai pe scurt, insa la sfarsitul zilei, conteaza enorm de mult sa te mai poti inca bucura de zambetul ei, de privirea lui. Aruncam un “te iubesc” in graba, fara a mai intelege ce inseamna aceste cuvinte, fara a ne uita o clipa la ce avem frumos in viata noastra. Uitam de cine ne-am indragostit, ce ne-a placut si ce ne-a fascinat. Pe scurt, uitam sa mai iubim.

Sunt multi ce raman amanti dupa ce relatia lor s-a terminat. Pentru ca abia atunci ei invata sa se priveasca din nou, abia atunci isi inteleg sufletul unul altuia. Sunt poate primele momente in care nu mai discuta despre ce ar trebui facut, ci fac doar ce vor sa faca, atunci cand isi unesc trupurile,mintile si gandurile.

Sunt altii ce se reintalnesc dupa cativa ani. Si se iubesc mai nebuneste ca oricand. Pentru ca in trecut nu au cosumat ce aveau. Nu au stiu sa se iubeasca. Nu au stiu sa fie ei, ei doi. Si stiu ca putine ar fi sansele sa o ia de la inceput, insa singurul lucru care conteaza este sa epuizeze fiecare semn de intrebare, fiecare dorinta ascunsa, fiecare noapte pierduta in certuri interminabile,fiecare lucru facut in graba. Acum au mai mult timp ca niciodata pentru ei. Si doar atunci vor intelege de ce s-a terminat si daca ar trebui sa mai continue.
Sunt unii ce nu mai revin niciodata. Pentru ca atat a fost sa fie povestea lor de iubire. Si nu as spune ca ar fi fost una vaga, pentru ca fiecare iubire este frumoasa in felul ei. Dar, unele iubiri sunt scurte. Ele vin pentru a ne invata ceva, pentru a ne arata ceva sau, de cele mai multe ori, vin pentru a ne pregati pentru marea iubire ce are sa apara intr-o zi. Si in aceea zi, vom stii ca nicio zi nu vine inapoi, nicio cearta nu se sterge cu buretele, nicio greseala nu se iarta si mai ales niciun cuvant nu se uita.

 

Asadar, haideti sa iubim mai mult, in fiecare zi. Sa consumam ce avem intr-un mod placut. Sa iubim ce avem azi langa noi. Sa nu uitam de cine ne-am indragostit. Sa nu lasam o iubire sa treaca, daca stim ca nu s-a consumat. Haideti sa reparam, nu sa aruncam. Pentru ca uneori iubirile nu se mai intorc, oricat de mult ne-am dori lucrul acesta. Iubeste-ti perechea, apreciaz-o, zambeste-i – azi mai mult ca ieri si mai putin ca maine.

Life in Chelsea

 

What have I learned after living in Chelsea?

 

It is so strange that I lived for almost 7 years in London, but I only started to understand British culture or British people, or maybe just the real life in London, after I moved to Chelsea.

 

Here are 50 points that you should take into consideration:

(it is not compulsory of course 🙂 )

 

 

  1.  always say “thank you”, “please” and “sorry” (I am not joking, ALWAYS, every single sentence)
  2. always smile
  3. ask about the weather
  4. always have an umbrella
  5. don’t ask personal questions (age, money, job, wife/husband)
  6. don’t talk about your family or about your business unless you are very-very-very 🙂 close to that person
  7. don’t wear make up, unless you going to a party (mascara OR lipstick it is allowed 🙂 )
  8. don’t wear high heals when you walk the dog, you go to the gym or when you do shopping
  9. you can have a spare pair of shoes in your bag (it is more than normal)
  10. don’t misjudge their old houses (might be more expensive than you could ever imagine)
  11. speak proper English
  12. don’t be surprise when police smiles to you
  13. you will see more fathers with the pram than mothers (especially in the afternoon)
  14. dogs are considered exactly like kids and they are welcome everywhere, because they are well-behaved
  15. don’t put earrings on your little baby girl (gipsy style)
  16. eat with the fork in your left hand (never right)
  17. no cash, always card
  18. never talk about religion
  19. political affiliation is not something to talk about
  20. drive slowly and always respect the rules
  21. never ask for a toothpick in a restaurant
  22. good restaurant will not provide paper tissues (don’t ask for one)
  23. never chew gum
  24. you can smoke anywhere as long as you are outside 🙂
  25. there’s no dress code and you will never be judge by your clothes (unless you are too vulgar, or too show off )
  26. curly means wavy
  27. long nails are considered gipsy style
  28. never disagree – always be polite
  29. never use your phone during dinner/lunch (they actually leave their phone in the car or in their bag/jacket to show how respectful they are)
  30. nobody is afraid of the government
  31. it is not important to wear bling-blings, it is much more important to wear something simple and branded
  32. always eyes to eyes contact when you have a conversation
  33. never be rude
  34. be quiet and patient
  35. never complain
  36. always help
  37. always apologize when someone bumps into you
  38. make compliments (even to strangers)
  39. respect the queue
  40. pay your tax on time
  41. pay your fines
  42. always eat everything from your plate
  43. never say “no”, just “maybe”
  44. read the newspapers (you should always be informed about what’s going around the globe)
  45. don’t take pictures without permission
  46. good humor is always allowed, jokes only after a while
  47. it’s “trousers” not “pants”
  48. you take a “cab”, not a “taxi”
  49. never refuse an invitation
  50. always look interested even if you are not!

 

And don’t forget…again and again.. Thank you…Please…Sorry!!!

Thank you for your time! :))

 

 

 

 

O mica parte din viata mea.

Era joi. Extenuata dupa inca o zi de munca, imi taram picioarele cu forta catre casa. Imi place frigul, insa urasc gerul. Intru in casa si verific caloriferul. Era fierbinte, dar parca degeaba. Ma arunc in canapea si imi intind picioarele pe mica mea masuta (prost obicei, stiu!). Priveam tavanul si ma gandeam la o baie fierbinte.

Imi suna telefonul.

-Ce faci?

-Stau…

-Iesi?

-In niciun caz.

-Ba da iesi.

-Bai chiar…

-Niciun bai. La 10 la restaurant si la 1 am luat masa in club.

-Imi pare rau, dar nici nu ma pot gandi la asa ceva. Next time sunt prezenta promit.

-Ne vedem la 10 la Hakkassan.

Nici nu am mai apucat sa zic ceva, ca a inchis. O prietena “nebuna”, ce nu avea stare joi seara. Nici cea mai mica parte din mine nu imi spunea sa tradez patul cu vreun scaun la club sau la restaurant. Ce-i drept era vorba despre restaurantul meu preferat, dar nici macar asta nu a contat.

Mi-am dat drumu la apa in cada, mi-am comandat sushi si nici nu mi-am dat seama cand s-a facut aproape 10.

Suna iar. (Fata asta chiar nu a inteles).

-Unde esti?

-In sufragerie, in halat (unul sexy chiar 🙂 ), mananc sushi si beau in pahar de vin.

-Nu iti e rusine?!

-Cum?(Wtf?!).

-Te-am rugat frumos sa vii. Chiar am nevoie sa fii langa mine.

(Unde naiba m-a rugat frumos?!).

-Mai dar de ce nu ma intelegi?

-Am sa accept faptul ca nu ai ajuns la cina. Ne vedem la club. As vrea sa cred ca esti inca un om pe care ma pot baza. Pa.

Ce? Cum adica? Pai te bazezi pe mine daca vin cu tine la club? S-a intors lumea cu curu-n sus.

Ma apuc sa ii scriu un mesaj. Si scriu, sterg..O trag la raspundere pentru tonul folosit in discutia cu mine. Unde mai pui ca mi-a inchis si telefonul in nas? Iar scriu, iar sterg…

Intre timp imi suna iar telefonul. Alta prietena.

-Let’s go out.

-Really?! What’s wrong with everyone today?! It’s Thursday!!

-Pls, pls. I’m on my way. Coming to pick you up in 30.

Ori era ceva cu ele, ori se intampla ceva aiurea cu mine.

In cele din urma am impacat si capra si varza. Doar pe mine nu!! Am ajuns la faimosul club, dupa ce am trans pe mine cele mai urate haine si cei mai comozi pantofi.

-Daca vrei se poate, nu?

-Lasa-ma te rog. Nu ma mai provoca. Am venit, sper ca esti multumita! Oricum sa stii ca nu stau mult, muncesc maine.

-Bine, bine. Hai inauntru.

Nu am fost niciodata innebunita dupa cluburi. Mi-au placut restaurantele bune, barurile cochete sau locurile dragi sufletului meu.

Muzica imi surzea urechile, luminile parca imi intrau direct in ochi si sa nu mai zic cat de greu trecea timpul. Cluburile in Londra sunt mici si mesele sunt si mai mici. Daca prinzi un loc sa stai jos, te poti considera norocos. Eram vreo 12 la masa, din care cunosteam doar 3 persoane. Asa ca timpul mi-l petreceam mai mult la coada sa ies afara sa fumez (afara insemnand o mini gradina, unde se iese pe rand). Eram deja la a 2a coada in numai 20 de minute (Iti dai seama cat de mult imi placea si ce chef aveam).

-Vino pe aici.

-Poftim?

-Vino.

-Unde sa vin? (Cine naiba mai e si nebunu asta?)

Si imi aduc aminte ca s-a salutat cu vreo doi tipi, a deschis vreo doua usi si am iesit in “mini gradina” mult dorinta.

-Ha-ha, trebuie sa imi spui asa de la inceput – romanian style normal.

-Ha-ha, ar trebui sa fii mai putin figuranta.

-Poftim? Dar tu cine esti?!

-Eu? Considera-ma noul tau prieten. Nu te mai stramba atat si spune-mi ce faci la Londra?

Cred ca am stat cateva secunde bune sa procesez ce se intampla. Sincer vorbind, m-a cam blocat acest baiat-barbat. Mi-a pus intrebari din toate domeniile: personal life, economie, politica, finante…de parca imi dadeam examenul vietii nu altceva. Parea interesant, insa putin cam prea sigur pe el (asta ca sa nu zic arogant).

Dupa tot felul de discutii pe fel si fel de subiecte, cand am simtit ca domnul baiat-barbat se apropia din ce in ce mai mult de mine, i-am intins mana si i-am spus:

-Mi-a parut bine, insa trebuie sa plec.

-Ar fi si cazul. E 5 dimineata, cred ca am ramas cam singurii pe aici.

5 dimineata?! Cum era posibil asa ceva?

-Sper ca data viitoare cand te vad sa fii mai putin ingamfata.

-Eu ingamfata? Tu cam tupeist. (Si nu stiu de ce, insa ma uitam la pantofii lui)

-Iti plac nu?

-Chiar deloc.

-Pentru ca inca nu stii multe lucruri. Mai trebuie sa cresti, dar de acum ma ai pe mine.

Nu am mai avut niciun raspuns. Ce naiba legatura aveau pantofii cu crescutul si cu ce mai debita el? Adevarul este ca imi placeau pantofii, imi placea si aroganta lui, dar oare de ce am stat pana la 5 dimineata sa vorbesc cu un tip necunoscut pe o banca de fier in locul de fumat al unui club? (Cat de ciudat suna).

Am plecat val-vartej si am incercat sa nu ma mai gandesc. Nu mai aveam nevoie de un barbat in viata mea, cel putin nu atunci. Si cu cateva luni in urma imi promisesem mie ca nu voi mai avea incredere intr-o fiinta de sex masculin.

Am ajuns acasa. Mi-am tras plapuma si asteptam sa adorm. Doua ore ar fi fost suficiente.

Whatsapp message: “Ai ajuns?”

Bai omul asta-i nebun? Nebun dinala de imi place, hai sa fim seriosi.

“Da, multumesc”

“Bine, salveaza-mi numarul”

“Ok. Noapte buna!”

“Buna dimineata de fapt” (Era 6 si ceva ceasul).

“Te astept la 10 la Dorchester la breakfast”

Typing…

“Nu mai spune nimic. Nu imi plac femeile imature si slabe. See you in a bit!”

Deci cum? Ce naiba se intampla?Am sarit din pat si m-am pus in fund in fata oglinzii. Si acum ce?

Am avut la dispozitie 3 ore. Am dat mesaj la servici ca ma simt rau. M-am schimbat de 10 ori si tot nu imi placea cum arat. In cele din urma am iesit pe usa. La 9.58 am fost in fata la Dorchester. Nu stiu pe unde m-a vazut, insa mi-l amintesc si acum – pur si simplu impecabil, mi-a deschis usa si mi-a zis:

-Imi place ca ai venit la timp.

Mi-a tras scaunul, m-a pupat usor pe obraz si m-a intrebat:

-Ceai sau cafea?

-Cafea te rog.

Fii fericit!

Fericirea e atat de simpla.

Fericirea este lucrul cel mai de pret pe care ti-l poti da tie, persoanei tale si celor iubiti.

Fericirea mea este sa ma trezesc in fiecare dimineata langa barbatul meu, sa ma ia in brate si sa imi spuna cat de mult ma iubeste. Sau poate doar un simplu “buna dimineata” cu ochii plini de entuziasm imi este de ajuns.

Fericirea mea este sa imi vad copilul fericit. Sa o vad cum rade in hohote cand sta la tatal ei in brate si cum face ochii mari cand ma vede.

Fericirea mea sunt ei – ei doi. Traiesc prin ei, respir prin ei. Vad totul numai pentru ei.

Nu de mult am inteles fericirea. Pentru ca pe cat de simplu este acest sentiment, pe atat de greu este sa il obtii. Nu poti fi fericit fara omul potrivit. Nu poti fi fericit daca nu accepti cine esti, unde esti si ce mai ai de invatat. Eu invat in fiecare zi. Invat de la copilul meu sa vad lucrurile mici ca pe ceea mai mare bucurie. Invat de la sotul meu sa traiesc fiecare zi in cel mai pozitiv mod. Invat ce inseamna sa fii cu adevarat cea mai importanta persoana pentru cineva.

Fericirea mea nu consta in poze perfecte pe facebook. Ea consta in sutele de poze atarnate prin casa – amintiri ce ma poarta din nou cu gandul in toate colturile lumii.

Fericirea mea nu consta in pozarea cuplului perfect in fata tuturor. Ci consta in privirea lui cand ne plimbam de mana intr-un loc poate uitat de lume.

Fericirea mea sunt momentele noastre de familie. Ore in sir petrecute impreuna – saptamani, luni fara pauza.

Fericirea nu se cantareste in cuvinte. Fericirea se simte. Fericirea se vede.

Astazi, lasa grijile deopare. Imbratiseaza-i pe cei dragi. Spune-le cat inseamna pentru tine. Ofera iubire. Gandeste pozitiv!

Fii fericit! Cu lucruri simple.  

Sa nu crezi dragul meu.

Ai fost prea fraier si ai lasat-o sa plece.

Ai fost prea mandru sa ii spui sa ramana.

Ai fost prea orgolios sa ii spui ca o iubesti.

 

De ce ? Din prostie sau imaturitate.

 

Daca nu mai esti la varsta la care poti spune ca deciziile au fost luate in graba si lipsa de experienta si-a spus cuvantul, atunci ai fost un prost. Da da, exact, prost am spus.

 

Pentru barbatii fara cap.

 

Prea mandru, prea bogat sau poate prea curtat – erai atunci, in ziua in care si-a pus geanta pe umar si a plecat.

 

Sa nu crezi ca a plecat crezand ca nu se va mai intoarce. Nicio femeie nu crede ca pleaca definitiv dupa ce ati avut genul asta de discutii si inainte. Isi face bagajele, le desface, pleaca la ma-sa, la sora-sa sau la vreo prietena, dar in sufletul ei stie intotdeauna ca se va intoarce. Ca va mai dormi cel putin o data fund in fund cu tine (plina de suparare fiind) si ca se va mai trezi inca o dimineata langa cel ce nu i-a spus “noapte buna” cu cateva ore in urma.

 

Sa nu crezi ca nu se uita in urma ei sa vada daca apari sa ii spui “stai”. Se uita nu o data, ci de mai multe ori. Isi conduce corpul cu ajutorul picioarelor, mecanic, pentru ca inima ei a ramas la tineacolo in locul vostru de povesti.

 

Sa nu crezi ca iese si se distreaza cu nu stiu ce prietene in timp ce tu bei o bere si discuti despre fotbal ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Ea sufera, asteapta si discuta cu toata lumea din jurul ei despre tine. Doar tu esti prezent in mintea ei si face fel si fel de conexiuni cu tot ce tine de “voi”. Filmele ii reamintesc de clipele frumoase, melodiile le fredoneaza cu lacrimi pe obraz si locurile in care ati pasit impreuna o duc cu gandul la momentul cand va tineati de mana sau va sarutati fara nicio jena. Pana si ploaia, soarele sau mare o duc cu gandul la tine. Oare pe tine?

 

Sa nu crezi ca e puternica. Pentru ca nu e. E mai slaba ca oricand. Isi doreste cel mai mult lucrul care ii lipseste: tu – barbatul ei.

 

Sa nu crezi ca isi poate gasi alinarea in bratele altui barbat atat de repede cum ai facut-o tu cu prima domnisoara ce ti-a iesit in cale. Pentru ca femeile nu isi varsa supararea pe o bucata de carne vie, ele isi varsa lacrimile cu ochii pe telefon si cu urechea la usa: poate totusi ma suna, poate totusi apare.

 

Sa nu crezi nimic din ce iti spun prietenii tai. Pentru ca dragostea pierduta doare. Si poate ca la tine draga barbat nu doare din prima sau a doua noapte, insa te va durea cumplit de tare in timp. Timp in care ea isi vindeca suferinta si merge mai departe. Trage dupa ea “bagajul” ce l-a luat in ziua in care a plecat pana nu mai poate. Si de obicei cand ea nu mai poate, tu incepi sa te trezesti.

Si degeaba o vrei inapoi.

Si degeaba ii spui ca iti pare rau.

Si degeaba ii spui ca ai fi vrut sa nu plece, ca o iubesti si ca nu poti sa traiesti fara ea.

Degeaba…e prea tarziu. Prea tarziu pentru a o aduce inapoi. Prea tarziu pentru a-i spune “stai”. Si acum, tu te uiti dupa ea, tu astepti sa vina si tot tu regreti ca nu ai facut mai multe atunci. Dar pentru ea, acum, este mult prea tarziu. Atunci pare atat de indepartat, pentru ca secundele i-au fost zile si zilele ani. Timpul zboara, asteptare dispare – la fel si dragostea.

 

Asa ca dragul meu, strange-o de mana si roag-o sa nu plece. Ia-o in brate si spune-i ca o iubesti. Acorda-i timp din timpul tau. Fa-o sa se simta femeia ta. Lasa orgoliul pentru barbatii “puternici”. Tu fii unul slab si arata-i ce simti si cat de mult o vrei langa tine. Femeia nu pleaca cu gandul ca nu se mai intoarce. Ea pleaca cu gandul ca el va veni dupa ea – dar nu la infinit – vine o zi cand poate “maine” nu va mai fi niciodata pentru voi.