In drum spre casa

romania-locul-56-in-loteria-vietii-cea-mai-potrivita-tara-pentru-un-copil-sa-se-nasca-in-2013_1_size9

Si uite-ma aici, in aeroport. Inca un capitol inchis, iar ma intorc acasa. Oriunde as merge si orice as face ma voi intoarce acasa, pentru ca acolo este viata mea. Sunt romanca, sunt mandra de asta, dar imi e scarba sa ma intorc in propria mea tara. Si stiu ca o sa fiu judecata pentru ce spun acum, dar nici nu ma intereseaza. Ne chinuim ani intregi sa construim o autostrada, politicienii se cearta la televizor, vedetele sunt deja pamflete, inveti mai multa gramatica daca stai pe facebook toata ziua decat sa urmaresti posturile noastre de televiziune. Intr-adevar sunt cateva canale care merita aprecierile noastre. Sunt saptamani intregi cand nu dau drumu la televizor, pentru ca mie mi se pare o pierdere de timp. Toate stirile importante sunt online, ai posibilitatea sa alegi ce vrei sa citesti si ce nu. La ora 5 numai drame, violuri si accidente. Dar asta se vinde in Romania, si e numai vina noastra, a tuturor, inclusiv a mea. Nu o sa fiu ipocrita si o sa recunosc, acum ceva timp eram adepta mondenitatilor si a cancanurilor, mi se pareau interesante si faceam si eu parte din grupul celor care verificau la ora 12 noaptea ce e nou. Ii multumesc lui Dumnezeu ca m-am trezit la realitate.

O sa imi fie dor de China, chiar daca de multe ori mi-a dat impresia de sufocare, aglomeratie, mizerie si debandada. Desi sunt mult in urma noastra cand vorbim de educatie si maniere, sunt mult peste noi din toate punctele de vedere economice si administrative. Acum depinde la ce ma refer cand spun educatie, pentru ca sistemul educational din Romania este groaznic. Si nu este numai vina profesorilor sau a elevilor ci a tuturor de la mic la mare. De mici ni se pun limite, tin minte cum invatam ca prostii eseuri intregi si comentarii. Pentru ce? Cine mai tine minte? Tot ce imi aduc acum aminte vag: Harap Alb, basm, comedie, Caragiale si cam atata. Pentru ca toate le-am invatat mecanic pentru teza aia nenorocita. Nu ni s-a dat posibilitatea sa gandim liber, sa improvizam, sa cream, sa dezvoltam. Cand am ajuns la Londra si a trebuit sa fac primul eseu, intrebam de schite, definitii si structuri. Toata lumea se uita pierduta la mine, dar eu ma simteam si mai pierduta. Pentru ca limitele isi spuneau cuvantul, mintea imi era blocata si nu puteam sa vad mai departe de linia trasata clar in capul meu inca de la gradinita. In 4 ani de facultate cred ca am invatat maxim 10 teorii, si alea ca am vrut eu, nu ca mi le-a cerut cineva in vreun examen sau ca am fost ascultata oral. Stiu ca sunt foarte revoltata, dar imi doresc ca macar la un moment dat sa se schimbe ceva. China m-a invatat ca nu conteaza numarul ci conteaza eficienta.

Fiecare tara are bubele ei, e normal. Dar parca a noastra are prea multe. Si inca nu putem sa invetam, sa gasim sau sa imprumutam alifia necesara. Mai bine stam si barfim si vorbim si analizam ce face unu si altul, decat sa incercam sa schimba cate ceva. Cu totii de mizerie, de reciclare, de poluare, de educatie, de rautate si nici nu mai stiu eu de ce. Dar nici nu terminam de inchis gura dupa ce am vorbit ca si noi facem ce ziceam cu cateva secunde inainte ca este ingrozitor si ca nu ne putem explica cum, unde si de ce.

Apreciez foarte mult persoanele care se implica in fel si fel de proiecte, cercetari si incearca sa avanseze, atat pentru ei, dar si pentru tara noastra, pentru noi toti. Si credeti-ma, habar nu avem cine sunt persoanele astea, pentru ca nu se vad la televizor, nu se aud la radio. Sunt anonimi si ii admir pentru treaba asta! Si chiar daca nu am facut foarte multe pana acum, mi-am promis mie ca asta va fi a new chapter. Intr-un fel sau altul, impreuna putem schimba cate ceva.

Off to Amsterdam!

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *