Brighton June 2012 - 17

 

 

Locuiesc in Anglia de mai bine de 4 ani. Imi amintesc si acum cand am aterizat aici, plina de ganduri, asteptari si mai ales intrebari. Nu stiam nimic. Plecasem de acasa doar pentru un curs de limba engleza in Brighton pentru o luna. Aveam lacrimi in ochi. Trebuia sa stau la o familie, sa merg la cursuri de la 9 la 5 in fiecare zi, sa mananc ce vroiau ei sa imi dea, sa dorm intr-un pat minuscul si mai ales sa impart baia cu niste oameni total straini. Nu neaparat ca ma plang, doar ca traiul meu de acasa era total diferit. Venita cu 2 geamantane mari, mi s-au oferit 3 raftulete unde sa imi pun hainele. Stateam in fund in camera si ma gandeam pentru ce toate astea? Am inceput cursurile. Dupa 12 ani de studiat limba engleza, plus ore particulare saptamanal, abia daca puteam sa leg 2-3 propozitii. Nu e vina nimanui, poate doar a mea. Credeam ca ma incadrez in grupa celor intermediari, dar eu eram aproape beginner. Iti e rusine sa recunosti, sau mai degraba sa accepti ca nu stii nimic atunci cand aveai impresia ca stii tot. Intr-un final am acceptat. Ma duceam in fiecare zi cu autobuzul la cursuri. Trebuia sa fiu mereu la 8.35 in statie, daca intarziam chiar si un minut, trebuia sa mai astept inca 20 de minute pentru urmatorul bus. Aveam prezenta obligatorie, si nu asa oricum, ci 80%. Invatam lucruri pe care trebuia sa le stiu de mult: cat costa un abonament pentru transportul public, umbrela trebuie sa fie nelipsita in tara ploii, pantofii trebuie sa fie mereu comozi si nu mai mergea cu o gecuta subtire de piele, ori dardaiam si raceam, ori ma imbracam asa cum trebuie si totul era perfect. Nu mergeam la o prezentare de moda, mergeam sa invat si sa studiez. Mi-a luat ceva timp sa accept toate lucrurile astea si mai ales sa le inteleg rostul. La pranz luam masa cu colegii, in cantina scolii sau in restaurantele din apropiere. Este asa de ciudat sa incerc sa imi amintesc fetele colegilor si ale profesorilor. Sunt oameni care au trecut prin viata mea, mi-au schimbat-o intr-un anumit fel si totusi, parca nici nu au existat. Vag imi mai amintesc numele lor. Tin minte doar chipul secretarei care a venit cu rezultatele de la examen. Era inalta, bine facuta, cu parul blond si lung. Avea un accent englezesc nemaipomenit. Sunt sigura ca ea nu ma mai tine minte, sunt sute, chiar mii de elevi care i-au trecut prin mana. Pentru ea era ceva obisnuit, pentru mine era mai mult decat important. Imi inmana certificatul pentru a demonstra cat de bine am facut la examen sau nu. Facusem bine, chiar foarte bine.

 

In fiecare seara, la ora 6 ajungeam acasa la familia respectiva. Acum imi pare rau ca nu mai am contactele lor, mi-as fi dorit mult sa merg sa beau o cafea cu ei. Desi erau reci, pentru ca asa sunt englezii in general, erau foarte amabili si dornici sa ma faca sa ma simt bine. Aveam partea mea in frigider. Dar de cate ori ma uitam, vedeam raftul lor de fructe si salivam. Nu mananc multe fructe de felul meu, dar pentru ca stiam ca nu am voie, mi se pareau cele mai bune. Am luat vreo 2-3 boabe de struguri, ahh si cat de buni au fost..parca cei mai buni struguri din viata mea. Ma intrebau mereu ce vreau sa mananc la cina. Niciodata nu am cerut ceva anume, pentru ca in primul rand imi era rusine si in al doilea rand ma gandeam ca intrebarea lor este pusa din respect, nimic altceva. Au fost seri in care mi-am lins degetele, dar trebuie sa le mentionez si pe cele in care trebuia sa pun mancarea in servetel, sau sa inghit fara sa mestec. Era normal sa nu imi placa tot. Veneam dintr-o alta cultura, alte obiceiuri si alt fel de mancare. Era prima experienta de genul si incercam sa ma conformez. Cred ca am reusit intr-o mare parte. Dupa vreo 3 saptamani, supriza: mama si bunica mea au venit sa ma viziteze. Aveam lacrimi in ochi cand le-am vazut. Zici ca fusesem 3 ani in armata si abia acum vedeam si eu pe cineva familiar. Ce copil rasfatat am fost.. dar oriunde m-as afla in lumea asta, am nevoie de prezenta mamei mele. Chiar si pentru cateva zile. Tin minte si hotelul de langa mare, am baut un ceai si am mancat niste prajiturele foarte bune.

 

Ehe..aminitiri.. Acesta a fost inceputul. Asa am plecat de acasa, doar pentru o luna, cu gandul sa ma intorc cat mai repede. Dar viata mi s-a schimbat intr-o secunda, cu o simpla excursie in Londra… Revin maine.

 

O zi buna va doresc!

 

Comentarii

  1. Antoanela

    Iar eu imi amintesc perfect acel moment. Plecarea ta… Despartirea noastra. Plecam fiecare pe drumul ei. Eu in Bucuresti, la facultate. Tu tot cu gând sa te intorci in Bucuresti… Dar dupa doua-trei saptamani ai sunat si am auzit ceva incredibil: “raman la Londra. Incep aici facultatea”. Nu credeam… Insa viata ne-a dus acolo unde a vrut. Si azi suntem fiecare unde suntem. Cel mai important pt mine este insa un lucru: nu am uitat nicio secunda una de alta, am reusit sa spargem granitele si azi parca suntem împreuna tot NOI! Imi e dor de tine totuși….

    • Si mie imi este foarte dor de tine, dar oricat de departe ne-am afla una de cealalta stiu ca vom fi mereu la fel de puternice. Te iubesc si iti multumesc pentru faptul ca ai fost mereu langa mine, inca din prima zi cand ne-am cunoscut.

Lasa un comentariu

Comentariu:
(all fields required)