Joi, Shanghai

25 Jul, 2013

Aventura mea in Shanghai continua. Acum, stau pe canapea, cu laptopul in brate si aveam chef sa scriu. Ma uitam la miile de luminite care se vad in cladirile din jur si mi-a venit pofta de scris. Cand am ajuns acasa imi era pofta de mancare romaneasca, dar mi-a trecut. Acum scriu.

Azi a fost iar o zi plina. Aseara am dormit doar doua ore, pentru ca m-am petrecut pana dimineata. Cand m-am bagat in pat soarele era deja pe cer. Sincer, nici nu stiu de ce am mai dormit, pentru ca m-am trezit mai obosita si mai ametita. Dar trebuia sa merg la servici. Cat de ciudat suna. Stau si ma gandesc de ce tot timpul mi-am dorit sa cresc, “sa ma fac mare”. Copilaria e partea cea mai frumoasa a vietii. Si nu vorbesc despre copilaria de azi, cand copiii astia crescuti peste noapte nu mai stiu sa se bucure de nimic. Ma refer la alergatul in picioarele goale in curtea bunicii, la mersul cu bicicleta si orele care le pierdeam sa punem lantul la loc, la toate momentele acelea pe care toti le-am trait in felul nostru. Sunt foarte fericita pentru ca am avut o copilarie extraordinara alaturi de verisoarele mele, gemene fiind. Eram cea mai mica, eu eram singura, ele erau doua. Dar nu le-am lasat niciodata sa fie doar ele doua, mereu am participat la toate momentele lor importante. Cea mai grea a fost despartirea de copilaria noastra nebuna, cand ele s-au dus la scoala, eu trebuia sa mai astept un an. Tin minte si acum, eram imbracata intr-un costum roz, si plangeam rezemata de caloriferul de langa catedra pentru ca ele mergeau undeva fara mine: paseau in clasa I. Nu m-am lasat pana nu m-am bagat intre ele in banca si am facut o poza. Acum mi s-a facut dor sa ma uit la pozele noastre, amintirile noastre, trairile noastre. Timpul a trecut asa de repede, nici nu stiu cand si cum, dar pe una dintre ele am si cununat-o vara asta. Pe langa legatura stransa dintre noi, am mai adaugat ceva si mai puternic. Da stiu, si in momentul asta a trebuit sa fiu intre ele, cu ele..

Am deviat de la subiect, dar decat sa vorbesc despre servici, e mult mai placut sa vorbesc despre copilarie. Cand am ales sa vin aici nici nu tin minte de ce am facut-o. Dar cred ca unele lucruri nu trebuie explicate. Oricum, am facut foarte bine, am aflat astazi cand am fost la prima intalnire de afaceri oficiala din viata mea. Si nu a fost una in interes de servici, a fost pentru mine, pentru viitorul meu. Aveam emotii, tineam strans cartea de vizita in mana, trebuia sa par serioasa, sa stiu sa pun problema si sa nu ma pierd. Stiam ca pot sa fac fata. In taxi fiind, analizam inca odata totul, imi spuneam “speech-ul” in gand inca o data, cand am vazut ca tivul fustei mi s-a desfacut. Cred ca mai aveam 200 de metri pana la destinatie, mai aveam 5 minute la dispozitie, am intrat in panica. Dupa 10 secunde am inceput sa rad. Mi-am dat seama ca nu toata lumea e atenta la detalii, si mai ales oricine ar fi putut crede ca asa era modelul. M-am dat jos din taxi, am tras aer in piept si am intrat. Totul a decurs perfect. Am si uitat de tiv. Ba chiar nici nu mai tin minte ce purtau persoanele de langa mine, pentru ca vroiam sa retin fiecare cuvant si sa pot da raspunsul potrivit. Am plecat zambind de la intalnire, eram multumita de mine. Am simtit pentru prima oara ca am intrat in lumea afacerilor la 23 de ani.

 

 

Lasa un comentariu

Comentariu:
(all fields required)