Londra

07 Nov, 2013

fundeal_londra_plata_in_rate_74228700

Am revenit.

Mai aveam 1 saptamana de stat in Brighton. In fiecare weekend faceam cate o excursie. Fusesem la Paris, Amsterdam si Edinburgh. Erau organizate de scoala, mergeam cu un autobuz inchiriat, stateam 2 nopti, vizitam tot ce era de vizitat. Aveam cativa prieteni la Londra asa ca m-am decis sa imi cumpar bilet de tren si sa merg singura. Tin minte si acum drumul acela, parca mi-a ramas intiparit clar in minte. Am ajuns la Victoria Station, unde m-a asteptat o prietena care avea sa imi schimbe viata si sa ma convinga sa raman in capitala Angliei pentru a studia. Multumesc Z. Poate pentru ea nu a insemnat foarte mult, dar pentru mine a fost schimbarea vietii mele. Stateam in apartamentul ei micut, in bucatarie, cocotata pe pervazul geamului si povesteam. Ea era aici deja de 1 an. Orice imi spunea, raspunsul meu era: “Abia astept sa ma intorc acasa”. A fost un week-end extraordinar, total diferit de unul petrecut in Bucuresti. M-am dus cu ea la facultate: Regents College se numea pe atunci. Mi se parea fascinant, zici ca eram o umbra in toata stralucirea de acolo. Nu intelegeam nimic. Aveam un rucsac in spate, in timp ce in jurul meu erau ulimele colectii de genti si pantofi ale marilor case de moda. Ce-i drept imi placea. Era totul foarte organizat, lumea foarte amabila. Prietena mea s-a rugat de mine sa intrebam la registry de ce as avea nevoie sa ma pot inscrie aici la facultate. Am ramas placut surprinsa sa observa ca nu exista cozi la secretariat, ca doamnele de acolo sunt foarte dragute, nu acre ca ale noastre si mai ales ca nu asteapta sa le dai ceva ca sa te bage in seama. Imi cer scuze, dar din punctul meu de vedere asta e parerea mea despre facultatile din Romania. Stateam cuminte si ascultam cat de bine vorbea ea engleza in comparatie cu mine dupa doar 1 an petrecut acolo. Culmea, era perioada inscrierilor si as fi putut incepe din septembrie, adica in mai putin de 2 saptamani. Nu ma simteam pregatita, dar am zis sa incerc. Mi-au zis ca trebuie sa dau un test pentru a-mi stabili nivelul limbii engleze. Incepusem sa devin increzatoare. Am avut 1 saptamana la dispozitie sa ma pregatesc. Am plecat la Brighton, urmand sa ma intorc la Londra peste cateva zile.

Am bagat nasul in carti, dar nu a fost suficient. Timpul a fost prea scurt pentru a putea trece de acest examen. Am luat 5.5. Nota de trecere era minim 6.5. Nu va gaditi la sistemul nostru de notare, pentru ca aici este total diferit. Oricum, ce-i drept nu am intrat. Am plans mult atunci, dar nu inteleg de ce, pentru ca intradevar nu aveam nicio sansa sa incep din septembrie, in primul rand pentru ca eu nu ma simteam in stare sa incep ceva ce nu avea nicio explicatie logica pentru mine. M-am inscris la cursul facultatii pentru obtinerea unui punctaj bun la urmatorul examen. 3 luni a durat, acelasi program ca la Brighton. Pana aici totul era simplu. Trebuia doar sa merg la scoala, sa invat, sa iau examenul si in februarie incepeam facultatea. Nici nu mi-am dat seama ca abia atunci incepea procesul meu de maturizare. Stateam la prietena mea. A trebuit sa scot capul din lumea mea perfecta de acasa si sa incep sa ma descurc singura. Aveam 19 ani si mi se parea ca nu stiu nimic. Ma uitam in jurul meu si vedeam copii plecati de la 10 ani de acasa si deja parca stiau tot si nici nu mai aveau nevoie de parinti, sau poate doar de banii lor pentru a supravietui in viata costisitoare din Londra. Prima mea locuinta a fost intr-un camin. Mult mai luxos ca cele din Romania, dar minuscul. Obsedata cu hainele ca intotdeauna, zici ca eram intr-un mic depozit, incojurata de pantofi si genti. A durat ceva pana am invatat ca trebuie sa imi deschid cont la banca, ca am nevoie de nu stiu cate scrisori de recomandare, ca aici nu tine niciun fel de vrajeala si mai ales ca trebuie sa te ocupi tu de tot. Ei doar cer si tu trebuie sa le dai. Si la banca, si la facultate si la chirie. Nu puteam sa intarzii chiria nici macar o zi. Fiind studenta si mai ales noua in tara asta nu prezentam niciun pic de credibilitate. Deci, tot procesul a fost mai lung ca de obicei. Dar m-am descurcat. Am invatat ca painea mucegaieste la un moment dat, nu imi e rusine sa recunosc ca acasa nici nu stiam ca trebuie sa cumparam paine in fiecare zi. Am invatat ca facturile se strang incet incet si daca nu platesti curentul la timp ramai pe intuneric. Am invatat sa respect fiecare regula, inclusiv unde trebuie sa arunc gunoiul si ce culoare trebuie sa aiba sacii. Amenda pentru nerespectarea celor impuse era cat banii mei pe jumatate de luna. Am avut mereu buget fix, din prima zi de cand am venit aici. Desi in capul multora era ca Oana cheltuie la Londra cat altii intr-o viata. Au fost si luni in care ramaneam fara bani din prima saptamana. Dar niciodata nu am sunat acasa sa imi mai imi trimita bani, in orice situatie m-am aflat. Parintii mei pot confirma lucrul acesta. Oricum, le sunt datoare pentru tot, pentru faptul ca m-au tinut aici si mi-au dat bani de buzunar mult mai mult decat cheltuie un student in Romania. Intradevar si costurile difera foarte mult aici. Au avut mereu grija sa imi trimita tot ce aveam nevoie, dar eu nu le-am cerut niciodata mai mult.

Pe langa toate lucrurile practice pe care le-am descris vag mai sus am invatat si sa fiu om. Aici am venit ca fiind nimeni, doar “Oana”. Nu a contat ce sunt parintii mei, cu ce se ocupa, cati bani am in cont sau ce masina conduc. Pentru ca toata lumea avea, poate de 100 de ori mai mult ca mine. A trebuit sa decid eu in ce grup ma invart. Am avut si experiente neplacute, am avut si posibilitatea sa ma apuc de droguri, pentru a ramane in gasca lor. Nu am vrut. M-am ridicat si am plecat. Am spus “nu”, desi stiam ca urma sa nu mai ies cu persoanele respective niciodata. Am iesit si cu copii de bani gata. Si cand spun asta nu ma refer la nivelul din Romania, ci la o persoana care poate cheltui banii de pe un apartament cu 2 camere din Bucuresti intr-o noapte de club. Nici acolo nu m-am simtit bine. Am iesit o data si a fost suficient. Inca pastram legatura, dar ne vedem foarte rar, poate la o cafea. Sunt contacte pentru mine si atat. Ma pot declara norocoasa pentru faptul ca am intalnit aici si persoane “normale”. Prieteni dragi pe care ii voi purta in sufletul meu mereu, indiferent pe ce continent ne aflam. Noroc cu tehnologia asta avansata ca putem sa pastram legatura cat de des posibil.

In orice caz, am luat examenul cu 7.5 si am inceput facultatea in februarie 2010. Primele 2 saptamani am plans si m-am dat cu capul de pereti. La propriu. Vroiam sa ma intorc acasa. Nu intelegeam nimic cand vorbeau profesorii si imi era rusine sa deschid gura cand auzeam in jurul meu cum vorbeau ceilalti elevi. Greselile inca existau in limbajul meu, dar am invatat ca doar vorbind pot sa invat. Discutiile din pauza nu erau despre x si y. Erau despre noutati, stiri, politica si alte chestii. Nu citeai erai un prost. Cascai gura si nu aveai nicio parere. Asadar, usor usor am inceput sa citesc ziarele in fiecare seara si sa pot sa spun si eu cate ceva cand venea vorba despre ce se intampla in lume.

Va asigur ca usor nu mi-a fost. Stiu ca suna frumos: Londra, cluburi, bani. Dar nu se rezuma totul la asta. Lucrurile care imi lipseau de acasa erau mult mai importante atunci, la inceput. Cred ca as putea scrie o carte despre anii petrecuti in Londra si mai ales despre schimbarea mea din ultimii ani. Lucrurile pe care le-am invatat aici nu le poti invata in Romania nici daca esti cel mai bogat om al planetei. Pur si simplu nu ai cum. Aici am inceput sa ma descurc pe cont propriu, sa nu mai fie mama cea care imi pregatea micul dejun sau tata care imi rezolva toate problemele. Erau zile cand nu primeam nicio imbratisare, sau nopti cand eram racita si sufeream singura, poate doar cu mama la telefon. Aici eram doar eu, singura. Oricat de greu a fost, nu as schimba nimic. Poate doar as pleca de acasa si eu la varsta de 10 ani. Atat.

Comentarii

  1. Anonim

    A fost greu si e abea inceputul.Frumoasa realizare.Felicitari!

  2. Oana

    Scrii foarte frumos despre experienta ta si nu ai idee cat iti impartasesc aceste ganduri. Si eu studiez in strainatate si sunt de acord cu tine in totalitate- “Pur si simplu nu ai cum!!”. Felicitari si mult succes in continuare.

    • Iti multumesc enorm. M-as bucura sa ne impartasesti si noua o parte din experienta ta aici, daca ai timp. Te pup si te mai astept pe blogul meu.

  3. Marian

    Buna Oana,
    Am intrat pe blogul tau din curiozitate si am ramas surprins placut de articolul acesta. Este primul citit. Promit ca o sa le citesc si pe celelalte. :) Ma bucur ca intalnesc oameni care isi dau seama de adevaratele valorii si bucurii ale vietii intr-o societate si vreme cand multi incearca sa fie altcineva si altceva decat ceea ce sunt. Sunt si eu in Londra, venit ca tot romanul dupa mai multi bani, dar vreau sa spun ca aici m-am schimbat foarte mult si mai important mi-am schimbat prioritatile in viata.
    Succes in continuare in ceea ce faci si sa mai scrii despre calatoriile tale. Sunt in cautare de cat mai multe idei pentru calatorii.

Lasa un comentariu

Comentariu:
(all fields required)