Marti, Shanghai

Buna dimineata,

Iar am dormit putin. Si chestia asta se intampla deja de 2 saptamani. La inceput am pus-o pe seama jet lag-ului, dar nu mi s-a intamplat niciodata sa nu imi revin dupa 2-3 zile indiferent unde am calatorit. Singura explicatie pe care o pot gasi acum este ca nu ma culc devreme, merg in pat dupa 12-1, si imi raman doar 5-6 ore de somn. De luni pana vineri mereu acelasi program. Ma trezesc la 7, dau snooze 1h. Aiurea, oricum in ora aia nu mai pot sa dorm, dar sincer, in fiecare minut ma gandesc la o scuza buna sa nu mai merg la servici. Imi trec prin cap fel si fel de idei, ca imi e rau, ca am pierdut cheia, sau ca un prieten a patit ceva. Ma tot gandesc la chestia asta o ora, dupa care ma ridic din pat si imi spun ca voi gasi o scuza mai buna pentru maine. Dar degeaba, inca nu am gasit ceva care sa ma faca si pe mine sa cred ca este adevarat, dar d-apoi pe altii. Dupa dus ma simt fresh si imi dau seama ca am facut o alegere buna ca am ales sa merg. Dupa, imi dau seama ca iar nu mi-am pregatit hainele de seara si stau in fund pe pat si ma uit in sifonier. Cred ca dureaza 10-15 minute, pentru ca nu ma pot decide oricat as incerca. Am o gramada de haine aruncate pe fotoliu, incerc si acolo, dar nu, sunt prea sifonate. In cele din urma imi dau seama ca e deja tarziu si incep sa regret ca mai bine mai dormeam 10 minute, decat sa ma holbez la niste haine. In fine, cred ca toti trecem prin acelasi faze, indiferent daca te trezesti sa mergi sa vinzi intr-un magazin la coltul strazii sau daca te asteapta afara un sofer care te conduce pe strazile celui mai aglomerat oras. Suntem toti la fel, intr-un anumit fel.

In cele din urma parasesc apartamentul si merg agale cu telefonul in mana si ochelarii la ochii sa gasesc un taxi. Supriza, azi am fost foarte norocoasa, exact cand am ajuns la sosea cineva s-a dat jos din taxi. Uff, nici mie nu imi venea sa cred. Ieri am asteptat 45 de minute, ca in final sa iau un taxi privat, drept urmare am platit de 3 ori mai mult. Dar, decat sa intarzii la munca, fac sacrifici. Lucrez intr-o cladire cu 28 de etaje. Pe fiecare etaj sunt 10 birouri cel putin, si in fiecare birou lucreaza 20-25 de persoane. Nici nu pot sa fac calculul cate suflete omenesti sunt in ditamai cladirea asta. Si, toata lumea incepe programul la 9. Sunt doar 4 lifturi. Poza pe care am adaugat-o arata clar diferentele, cum stau europenii la rand(partea stanga/albastru) si cum stau chinezii(partea dreapta/rosu). Asadar, puteti sa va inchipuiti ce se intampla in fata liftului la ora 9 dimineata. Liftul arata clar ca nu pot incapea mai mult de 15 persoane, dar ei fiind micuti, intra si 20. Si nu se lasa, intra acolo pana cand apare butonul rosu “lift overloaded” si atunci incep sa iasa din ei, dar chiar si asa, am emotii mari pana ajung la etajul 14.

China si in special Shanghai-ul au ceva aparte. O chestie specifica, dar nu pot gasi un cuvant sa o denumesc. Pot sa spun doar, ca tot ce am citit inainte sa vin aici este irelevant. Ceva in genul, esti insarcinata si cumperi o carte ca sa inveti sa fii o mama buna. Acolo iti descrie clar si explicit fiecare pas, cum trebuie sa reactionezi, ce trebuie sa faci. Citesti si esti asa sigura pe tine ca totul va fi asa cum spun expertii. Apare copilul si toate randurile citite iti dispar din minte, pentru ca nimic nu are legatura cu ce credeai ca va fi “ca la carte”. Asa si cu China. In viata asta, trebuie macar 1 saptamana sa locuiesti aici. Altfel, ai trait degeaba.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *