O zi de vara

d29e1600b1fb19a9d2579260aad1f4b7-1

Imi e dor de zilele de vara, cand ma trezeam la ce ora vroiam, alergam de dimineata pana seara “pe strada”, faceam ce ma taia capul, mergeam in picioarele goale. Imi e teribil de dor de prieteniile de atunci, de lipsa de responsabilitati, de desenatul cu creta pe asfalt si de baia din fiecare seara care parca ma facea sa ma simt ca noua pentru ziua urmatoare. Vara este diferita in functie de varsta. Pe la 15-16 ani iubeam noptile tarzii, clarul de luna, ploaia si iubirea adolescentina din fiecare an. Timpul trece, problemele cresc, sentimentele dispar. Ziua parca pare mai scurta. Anotimpurile nu mai sunt cum erau cand eram mici, zilele libere scad cu cat inaintezi in varsta. Spiritul copilariei ramane undeva in urma cand vacanta de vara nu mai exista.

Vara asta mi-am petrecut-o in China lucrand. De luni pana vineri ma trezeam la 7.30, asteptam weekendul ca pe cel mai frumos cadou al saptamanii. Sentimentul de vineri seara, cand imi puneam capul pe perna si ma gandeam ca in dimineata urmatoare ma pot trezi cand vreau, era minunat. Daca cu o zi inainte ma dadeam jos din pat pe ultima suta de metri, sambata deschideam ochii la 8. Incepeam sa ma rog in gand sa mai dorm, dar nu puteam. Imi intrase in reflex ideea de a ma trezi devreme, era ca o datorie. Fata de cine? Cred ca doar fata de mine. Ceasul biologic difera de la persoana la persoana. Eu cel putin, mi-as dori sa pot dormi mai mult, dar corpul meu refuza.

Asa si aseara, m-am bagat in pat de la ora 23.00, fortandu-ma sa dorm macar 6 ore. Ultima oara cand m-am uitat la ceas era in jur de 2 dimineata, la 5.15 a sunat ceasul, trebuia sa ma trezesc. Plecam spre aeroport in 45 de minute. Iar bagaje, iar goana nebuna dupa taxi dimineata in Shanghai. In ultimii 5 ani din viata mea am facut bagaje aproape saptamanal. Si cand spun bagaje, ma refer la cel putin un geamantan, unul mic de mana si poseta cea mai mare ca sa mai pot baga cateva lucuri si acolo. Am incercat de multe ori sa fac pact cu mine si sa ma limitez, dar nu pot. Tot timpul simt ca ceva lipseste, ca am nevoie si de perechea aia de pantofi, imi trebuie si o geanta mica, si una mare..hai poate si una mijlocie. Daca imi vars cafeaua pe camasa inainte sa ies din casa? Daca e frig? Daca e cald? Si tot asa, pot sa scriu ore in sir cate chestii imi trec prin cap atunci cand ma pregatesc de plecare. Insa, acum am o dexteritate inegalabila. Chiar si daca plec pentru 1 luna, nu imi ia mai mult de 20 de minute sa impachetez.

Dupa 2 ore intarziere am ajuns intr-un final in Guangzhou. Legat de calatoriile astea asa de dese, urasc doua lucruri: cand imi pierd bagajul si cand stau in avion sau in sala de asteptare pentru ca sunt probleme cu traficul aerian sau mai sunt necesare cateva investigatii. Legat de pierderea bagajului, mi s-a intamplat de cateva ori. Nu stiu ce e mai rau, faptul ca ajungi la destinatie fara niciun schimb, sau gandul ca poate nu iti vei mai recupera niciodata lucurile. Astepti langa banda de bagaje, speri ca in urmatoarea tura va veni si al tau, pana cand se aude un zgomot si banda se opreste. Si atunci realizezi ca nu ai nici macar lenjerie intima, d’apoi alte lucruri personale. Asa ca m-am invatat, tot timpul in bagajul de mana trebuie pastrat un locusor pentru “urgente”. Un sfat de luat in calcul!

Revinind la noua mea destinatie, China m-a suprins din nou. Desi sunt aici cu mama numai pentru mai putin de 3 zile, in care avem de alergat o gramada, azi ne-am facut timp sa vizitam orasul putin. Guangzhou este al treilea oras ca putere economica din China. Multe cladiri imense, agitatie mare, trafic infernal si lipsa limbii engleze se simte mult mai tare ca in Shanghai si Beijing.

Si uite asa a mai trecut o zi. O zi plina in care am mai invatat cate ceva. Se innopteaza foarte repede. Asadar, dupa o zi extenuanta, m-am asezat cu mama la un pahar de vin alb, povestim ce vrem noi si privim lumintele aprinse in toate cladirile inalte ale orasului..

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *