Spre Beijing

images11

Nu am mai scris de mult, nu pentru ca nu am vrut, ci pentru ca nu am avut timp. Am mai asternut cateva fraze pe diferite carnetele, dar acum nu le pot dezvolta, pentru ca nu mai sunt in starea in care eram cand le-am scris.

Sunt in tren. Am plecat de la Shanghai spre Beijing. A inceput sa imi placa China, deci vreau sa vad si mai mult, sa aflu si mai multe despre ei, despre cultura lor. In ultimele zile, mama a fost aici cu mine, deci am luat la pas orasul si am cotrabait in inima lui. Dimineata, la pranz sau seara, mereu era ceva nou, ceva interesant sau o cladire parca aparea din senin, desi fusesem acolo de mai multe ori. Caldura a fost si este inca naucitoare, ba chiar ajunge la 35-40 de graade, dar cu geanta pe umar, pantofi comozi si haine subtiri am alergat dintr-un loc in altul. Deja unele locuri imi trezesc amintiri. Am fost un grup minunat aici, pe unii dintre ei ii stiam deja, pe unii am ajuns sa ii cunosc. Ma pot considera norocoasa pentru ca am avut oportunitatea asta, si mai ales pentru ca m-am adaptat si integrat destul de usor.  Au inceput sa plece pe rand in ultimele zile. Parca de desfacea puzzle-ul pe care l-am format toti aici impreuna. Cu cat o piesa disparea, cu atat farmecul nu mai era acelasi. Acum parca si cladirile hotelului sunt goale, strazile pustii si singurul lucra care ne-a ramas celor care inca suntem aici sunt amintirile. Am fost ca o familie, toti departe de casa si de ai nostri. Nici nu ne-am gandit ca zilele astea vor veni, si mai ales nu ne-am gandit ca exista posibilitatea sa nu mai fim niciodata in aceasi formula. FIecare s-a intors la treaba lui, la viata si rutina lui, intr-un colt diferit al pamantului. Asa cum eu povestesc aici, sunt sigura ca si ei, toti ceilalti, povestesc familiei, prietenilor.

Dupa fiecare experienta tragi linie si vezi cu ce ai ramas. Eu am invatat de la ei, ei au invatat de la mine. Si mai ales, China ne-a invatat pe toti lucruri pe care nu le stiam, pe care nu le poti citi in carti, sentimente pe care le simti inauntrul tau, si poate nu le explici la nimeni niciodata.

Sunt genul de persoana rece la inceput, nu ma arunc in conversatie, pastrez distanta si analizez. Exact asta am auzit din gura tuturor celor care m-au cunoscut aici. Dar o data ce am depasit bariera, pot spune cu voce tare ca suntem prieteni pe viata.  Despre unii am aflat mai mult, despre altii mai putin. Atatea personalitati diferite, obligate sa traiasca impreuna. Cred ca uneori poate fi dezastros. Tradita, cultura, familia, religia, afinitatea politica, toate pot fi diferite fata de persoanele din jurul si grupul tau. Ajungi sa te adaptezi, sa asculti si sa digeri. Asa inveti sa fii mai calm, mai diplomat, mai delasator.Tin minte si acum prima zi cand toti am ajuns aici si vroiam sa ne intoarcem acasa, nu ne placea nimic, eram nemultumiti, dezamagiti de tot si de orice, nu conta nimic, cuvintele care ne stateau pe buze erau: nu imi place.. Si dupa 1 luna si ceva toti au plecat cu parere de rau, cu lacrimi in ochii si cu sufletul strans. Lasau in urma ceva ce construisera cu greu, prietenia cu un om necunoscut.

Si cum every summer has a story, povestea acestei veri este China. Aglomerata, calduroasa, agitata.. a fost o experienta minunata si inca mai am mult de descoperit. Beijing vin!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *