Asa de seara..

images

Ma doare capul. Ingrozitor de tare. Cred ca am gandit prea mult si s-a ars ceva acolo, sau cineva/ceva mi-a mancat toata energia. O prietena m-a sfatuit sa scriu, poate asa ma relaxez. Incerc.

Obisnuiam sa pierd foarte mult timp pe Facebook. Era primul lucru pe care il faceam atunci cand deschideam laptopul si ultimul cand ma bagam la somn. Intradevar iubesc pozele, am casa plina, telefonul si laptopul full. Peste tot gasesc numai poze. Mai devreme sau mai tarziu reusesc sa ma organizez si sa le scot sa nu ramana doar asa pierdute intr-un fisier. Imi place sa scriu pe spatele fiecareia, numele, locul si data. Asa vedeam mereu la bunica mea si mi-a ramas intiparit. Un alt fix de al meu. Am zeci de albume, uitate in niste sertare. Sunt sigura ca la un moment dat o sa ma asez pe canapea, cu un pahar de vin si o sa ma pierd in amintiri. Deci, asta a fost motivul principal pentru care mi-am facut cont. Sa imparatesesc diferite chestii care mi se par mie interesante cu prietenii mei si bineinteles, sa vad ce mai fac si ei, incotro se indreapta si mai ales ce mai e nou. Insa, ipocrizia e atat de mare pe site-ul asta de socializare, dusa la extrem chiar. Toata lumea e fericita, toata lumea zambeste si iubeste. Eu nu am dat niciodata un like degeaba. Sunt persoane pe care le iubesc si apas butonul respectiv la fiecare poza. Nu din obligatie, ci pur si simplu imi place tot. Ma amuza teribil cei care au cont, sunt vesnic online, dar nu uploadeaza nimic, abia daca au 2-3 poze si din cand in cand mai arunca un comment sau mai dau share la un citat celebru. Ca nah.. sunt atatea pagini pline cu vorbe de suflet, care fac referire la cineva sau la un moment anume. Asadar dragii mei, pentru ce v-ati incurcat viata cu site-ul asta de socializare? Sa intrati si voi in randul oamenilor, nu? Interesant. De analizat in viitor.

Obisnuiam sa am undeva in jur de 1000 de prieteni. Foarte mult din punctul meu de vedere. I-am injumatatit. Stiu stiu, sunt eu aia fitoasa si aroganta care nu accepta cereri de prietenie si pe langa asta mai si sterge bietii oameni degeaba. Si nici macar nu sunt vedeta sau persoana publica. Sa imi fie rusine. Sunt o aroganta si nu pot avea prieteni. Vreau sa stau singura si o sa fac tot posibilul sa ajung la cat mai putini. Penibil. Care e rostul sa fim prieteni pe feisbuc daca abia ne salutam pe strada? Basca’  mai si troncani pe la toate colturile si cred ca te rogi pentru mine…numai de sanatate? In fiecare seara… Stiu si asta. Nu sunt o persoana iubita de multa lume. Si am suferit destul cand eram copil. Ma consumam cand vedeam copii plini de rautate infiltrata de parinti bineinteles. Oare cum ar putea sa te invete acasa sa urasti o persoana degeaba? Sau nah..nu degeaba.. ca are!! Sau poate am fost eu nebuna de mica si mi-am imaginat toate lucrurile astea. Ma credeam prea importanta probabil. Am facut 18 ani, am primit o masina cadou. Nu eram prima din tot liceul ala si nici ultima. Era o moda. Faceai majoratul, primeai masina. Eh..uite eu am fost mai dezavantajata, nu am primit-o la petrecere. Am primit-o acasa, intr-un cadru restrans, bucurandu-ma alaturi de parintii mei. Am primit o masina buna, dar modesta zic eu, cand bmw-urile erau ca ciupercile dupa ploaie, bineinteles, pe stomacul gol. Tin minte si acum prima zi cand am parcat atat de fericita in fata liceului si abia asteptam sa se termine orele, “sa mai dau o tura”. Cand..supriza.. ditamai zgarietura pe capota. De nervi, de frustrare.. a tras asa o cheie repede… Asta de ce are si eu nu?! Oameni buni, nimeni nu culege bani din copaci si nici din cer nu cad. Va asigur.

Ca sa fiu sincera, mai sunt inca persoane in lista mea desi nu au ce cauta acolo. Dar din bun simt sau poate ipocrizie ne pastram legatura asta virtuala. Sincer, nu ma supar daca ma stergeti. Poate nici nu o sa observ, pentru ca putine sunt datile cand ma uit pe profilul vostru sau poate chiar niciodata. Cu ocazia asta imi cer scuze celor care nu le-am dat accept, nu pentru ca nu am vrut, ci pentru ca sunt mai atehnica si daca nu va cunosc sau nu imi sare in ochi numele vostru nici nu ma obosesc sa dau “not now”. Deci, nu o fac din rautate ci din nestiinta.

Mda..ma cred asa o persoana importanta si sufar de bagare in seama. Tocmai din acest motiv mi-am scos si “last seen-ul” de pe whatsapp acum cateva zile. Alta aplicatie care imi mananca viata cateodata. Exact atunci cand ma aflam in cele mai aprinse sau interesante discutii cu vreo prietena (imi spunea barfa aia noua), se gasea un suparacios sau suparacioasa care sa imi reproseze faptul ca am citit si nu am raspuns. Am facut si eu chestia asta de multe ori, deci nu e de condamnat. Ba chiar am si urmarit persoane pe whatsapp si mi-am dat seama de anumite chestii. Si acum ma intreb…de ce? Degeaba. Aveam prea mult timp liber probabil. Nu am rezolvat nimic. Doar mi-am facut mai multe ganduri si scenarii. Sunt experta deja. Cred ca intr-o zi as putea scrie un film. Si cred ca l-as intitula: Viata e o scena!

 

 

 

 

One thought on “Asa de seara..”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *