Dor

Cand ti se face dor..de cineva, de ceva, de un loc..

Dorul este un sentiment ce face parte din noi, este acolo in permanenta. Insa, mi se pare atat de greu de definit.. De cate ori pe zi ti se face dor? De multe ori, chiar si neconstientizand.. Povestesti de vacanta frumoasa, petrecuta acum cativa ani si ti se face dor de locurile de acolo, vezi o lada de inghetata si ti se face dor de inghetata din copilarie, si asa exemplele pot continua. Dorul de casa este prezent in sufletul fiecaruia dintre noi, atunci cand nu suntem acasa, aflandu-ne la sute sau poate chiar mii de kilometri departare. Insa cel mai cumplit dor este acela de persoanele iubite, de amintirile petrecute in preajma lor si de momentele fericite. Oricum ar fi el, dorul este vesnic in sufletele noastre.

Ma plimb prin casa, imbracata lejer, vreau sa scriu, sa ma relaxez putin, nu am mai scris de mult. In timp ce imi caut incarcatorul, raman blocata pe sutele de poze pe care le am in birou. Cate persoane, prieteni, familie… Fiecare poza in parte reprezinta o amintire, un gand, o bucurie sau o tristete. Unele fotografii as vrea sa le rup, sa arunc partea cu persoanele care m-au dezamagit, m-au suparat, sau poate eu pe ele.. Altele imi trezesc amintiri de dor si as vrea sa am puterea sa pot distruge barierele departarii si sa asez persoanele dragi langa mine. Pur si simplu ma rup de realitate, ma pierd in lumea dorului si incep sa retraiesc fel si fel de momente si sa vorbesc cu prietenii mei dragi, eu cu ei, in lumea mea..

Dorul e mereu in departari, tot timpul in cautarea acelui “ceva” care lipseste. Mie azi imi lipseste atingerea, iubirea, imbratisarea..El, iar departe…Inca o noapte..Si eu acum, tin in brate poza lui…. Tu, cel care citesti.. de ce iti este dor? Dorul tanjeste. Doar sufletul tau stie de ce, pentru ce. Zambesti sau te intristezi.. Iti e dor!

Si atunci…

Dorul care rade: iubirea implinita,pastrata la distanta. Inimile care bat in acelasi timp si ritm in tinuturi diferite. Dorinta nebuna din sufletul indragostitilor despartiti de nevoie. Atingerea imposibilului pentru o privire, un sarut, o imbratisare. Taierea zilelor din calendar si numararea permanenta a secundelor. Cand distanta devine din ce in ce mai mica, numai prin aproprierea gandurilor si transmiterea vibratiilor…Cand ticaitul ceasului se aude zi si noapte.. Cand somnul dispare, oboseala nu exista.. Inima bate.. Toate pentru persoana iubita, pentru dorul impartasit. Dorul care asteapta sa fie topit..Dorul iubirii implinite!

Ce frumos. Cate povesti ne trec prin cap, momente de nebunie si forfota in sufletele noastre, topaiala fericirii, alergatura prin trenuri, masini si mai nou avioane. Prima imbratisare, dupa mult timp, care te lasa fara aer.. Sarutul dulce si strangerea de mana, cand simti ca toata lumea este undeva jos, aplaudand cuplul aflat in lumina vie si stralucitoare a fericirii. Tu si el. Atat. Ti se face dor? Inseamna ca iti este dor sa iubesti, sa simti, sa traiesti.. Inca este timp..

Si pentru ca in viata este atat bine, cat si rau, asa si cu dorul.. Dorul care plange. Vrem nu vrem, exista, apare, se simte. Nu scapa nimeni, toti trecem si prin curtea lui. Ne lipsesc persoanele care nu mai sunt in viata noastra. Pentru ca asa au decis ele, noi sau soarta. Si parca mana imi devine mai grea pe tastatura, trag aer in piept si oftez. Pentru ca, dorul iubirii neimplinite doare, dar trece, dorul persoanelor indepartate doare, dar trece.. Intr-un fel sau altul, dupa un timp mai scurt sau lung, se atenueaza sau se inlocuieste. Insa, exista un tip de dor, care plange, care nu poate fi sters sau uitat: dorul pentru cei care nu mai sunt.. Pentru ca au plecat, devreme sau tarziu, tineri sau batrani, nu conteaza..niciodata nu este momentul potrivit. Si dorul asta provoaca durere, ce nu poate fi stinsa de nimic altceva, pentru ca atat timpul cat si ei nu se mai intorc..Si crede-ma, cel mai dor iti este de tine in preajma oamenilor care nu mai sunt..

“Dac-ar fi sa-nteleg, cand e clipa sa mor,
M-as ruga la ninsori pentr-un ultim fior,
M-as ruga de ninsori sa ma ninga fatal
Si sa pot sa ajung acest fel de final.

Tot mai dor mi-e, acum, de esente de frig,
Peste-un rau inghetat, catre lume sa strig
Si sa cad in zapezi ca-ntr-o moara de foc
Si nemernicul ger sa ma arda pe loc.

Desentatele veri sunt prea triste si dulci,
Am nevoie de frig, am nevoie de fulgi,
Am nevoie sa pot potoli cu ceva,
Un incendiu pornit dinspre inima mea.

Ma-nsotesc, prin oras, c-un ghetar invalid
Si calduri vor veni sa ne puna la zid,
Dar eu nu mai suport nici femele fierbinti,
Nici pavaje ce duc la iesirea din minti.

Am vazut despartiri, decorate urat,
Cu satanice ploi ce plangeau si atat
Si-am vazut si caderi pe o panta de schi,
Unde totu-i frumos si se poatte muri.

Despre mine nu stiu, cand o fi sa si mor,
Dar ma rog de ninsori, pentr-un ultim fior,
Sa-ti dea dreptul sa stii, sa n-ai cum sa ma vezi
Si sa mor arogant in eterne zapezi.”

Dor de fior, Adrian Paunescu

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *