Ea si povestea ei

10 Jan, 2014

image

Nu am cunoscut-o de mult. O femeie frumoasa, desteapta si puternica. In general citesc oamenii de prima data. Nu in totalitate, insa in mare parte da. Nu prea ma insel. Mi-a placut de ea, dar mai mult mi-a placut sufletul ei si mai ales zambetul. Parca te pierzi cand te uiti in ochii ei, chiar si lacrimand, zambetul ei pur si simplu te cucereste. Ne-am deschis una fata de alta din prima clipa.

Insa povestea ei m-a impresionat.

Totul a inceput acum 2 ani. In luna decembrie. Cand afara e frig, inima iti e calda, sufletul iti este deschis. Era o petrecere. Coafor…Make-up…Rochie noua, pantofi noi…Totul ca la carte. O doamna ca ea se respecta. Stralucea in multime. Numai oameni importanti, din cea mai inalta clasa sociala a Romaniei. O adevarata placere sa te afli acolo, sa discuti despre viitorul tarii si sa iti faci relatii noi. Ahh relatiile astea…de cate feluri sunt. Seara a inceput cu discutii banale, strict profesionale. Ea la o masa… EL la alta.

L-am vazut cum se uita. Ma cauta cu privirea. Era nelinistit. Nu ma puteam concentra. Isi ducea paharul la gura incet, cu ochii fixati spre mine. Nu stiam ce se intampla, devenisem incordata. Nu ma mai puteam concentra.”

A existat conexiunea, flacara si dorinta. Insa doar atat. Se priveau lung si parca isi vorbeau. Nimic altceva. Cu tocurile inalte, si-a pus haina pe umeri si a plecat. Se uita inapoi, sa il mai vada o data. Desi inima ii graia ca va fi bine, simtea ca fiecare secunda conteaza.

Am crezut ca nu o sa il mai vad. Nu stiam nici cum il cheama, nici cine e si mai ales ce cauta in gandul meu. Nu iubisem niciodata pana atunci. Mi se parea ca ma intorc in vremea copilariei cand suspinam dupa privirea colegului de clasa. Doar ca acum eram cu 15 ani mai mare, stapana pe mine si foarte hotarata. Nu mai eram eu, femeia care bate cu pumnul in masa…

Sentimentele astea…ne fac atat de slabi. Nu stiu cata lume crede in dragoste la prima vedere, in cuvinte nerostite, sentimente ascunse si batai de inima puternice. Sufletul o ia razna, picioarele parca nu mai ating pamantul si imaginatia atinge cote maxime. Dar cand trebuie sa fie…este…se intampla. Dupa 3 saptamani s-au revazut. O alta intalnire, cu oameni diferiti. EL era acolo cand ea isi etala zambetul in fata prietenilor. Credeti-ma…este genul acela de zambet caruia nu ii poti rezista. Surprinzator, EL si-a tras un scaun si s-a asezat cu ea la masa. A ridicat paharul si s-a uitat direct in ochii ei: “Noroc. Multa iubire iti doresc.” Ea a zambit. Ii tremurau picioarele, se putea simti din vocea ei toata emotia: “Am simtit o energie fantastica, am stiut din seara aceea ca va fi mai mult”. Mult mai mult as spune.

Imi e atat de greu sa explic sentimentul pe care ea l-a avut in seara respectiva. Dar voi, toti cei care cititi stiti la ce ma refer, pentru ca sunt ferm convinsa ca macar o data in viata ati iubit…din tot sufletul…cu toata pasiunea. Pur si simplu te rupi de realitate, orele devin minute, te intregesti ca persoana, iubesti…speri…daruiesti… Au fost niste discutii banale pentru unii, dar nemaipomenite pentru ei. Nici macar nu s-au atins. Si-au schimbat numerele de telefon. A fost suficient. Au plecat separat. Din nou cu privirea inapoi… Nu stiu cat au reusit sa doarma, insa stiu ca din acel moment scanteia dragostei s-a aprins. Doi oameni maturi, care se comportau ca doi copii, isi unisera sufletele pentru o dragoste eterna.

Era deja ianuarie. Nu se mai vazusera. Comunicau intr-un fel, stiau unul de altul, dar atat. Pana cand, intr-o zi: “EL a cautat un motiv si a venit la mine la birou. Trebuia sa il ajut cu ceva…profesional vorbind… A fost pentru prima data cand ne-am atins mainile. Cand a plecat…m-a strans in brate…Imbratisarea aceea nu am putut-o uita niciodata…Parca o retraiesc chiar si acum…”. I-au dat lacrimile ei, dar si mie… Am luat-o de mana…Si am lasat-o..A privit in gol… Si a inceput din nou. Mi-a vorbit despre prima lor noapte de dragoste. In februarie..Ningea…Atunci s-a declansat totul… “Fiecare zi si minut eram conectati. Devenisem o singura persoana. Imi spunea in fiecare secunda ca sunt sufletul lui pereche, ca s-a nascut a doua oara si ca Dumnezeu i-a adus cel mai minunat om langa el. Stateam zile intregi in casa, nu ne trebuia nimic..Decat sa fim impreuna. I-am spus de mii de ori TE IUBESC. Era pentru prima oara cand rosteam aceste cuvinte. Dimineata era cel mai frumos moment al zilei. II spuneam buna dimineata dragostea mea, ma lua in brate si imi spunea ca sunt sufletul lui. Adoram sa ma trezesc langa el, sa ii simt bataile inimii si sa fiu inconjurata de iubire. De cele mai multe ori se trezea inaintea mea. Sau doar asa credea el. Prefacandu-ma ca dorm, il vedeam cum ma savura din priviri…ma mangaia… Eram cea mai fericita…Nu imi lipsea nimic. Il aveam pe el si era suficient. Tot universul meu se limita la el.”

M-a impresionat mult…O ascultam si parca traim impreuna povestea lor de dragoste…O poveste frumoasa…Cu multe probleme, insa doar ei doi contau.  “Indiferent cat de mult lucram, sau cat de departe era el,seara, cand incuiam biroul fugeam spre el. Sute de kilometri strabatuti, doar pentru cateva ore… Faptul ca il vedeam imi dadea o putere enorma… Simteam ca pot face orice…”. Imi dau seama ca totul era perfect, nu se certasera niciodata…Intelegeau imediat dintr-o singura privire. Se sustineau, luptau impreuna, dar cel mai important…Se iubeau atat de mult, incat credeau ca vor putea trece peste orice. Cine nu isi doreste o dragoste eterna, o iubire implinita, o dimineata perfecta si un somn linistit..? Langa jumatatea ta…langa omul pe care il iubesti… Langa cel care te ajuta sa cresti in fiecare zi: “Avea puterea de a ma pune in valoare, imi ridica stacheta pentru a fi cea mai buna. Toata energia lui era energia mea…si mai ales…credea in mine…Imi dadea o forta extraordinara, simteam ca pot calca totul in picioare, ca pot sa fiu cea mai buna, sa ajung cat mai departe…M-a desavarsit ca om…Unde sunt astazi, sunt datorita lui…Sunt meritele lui…”.

Era perfect. Ei doi erau perfecti, impreuna sau unul pentru altul. Traiau intr-un glob al lor, departe de tot ce e rau. Pana intr-o zi…in noiembrie…Intr-o dimineata in care el era plecat… A deschis ochii si s-a uitat la telefon. Nu primise nimic, era ciudat ca EL nu ii ura buna dimineata, asa cum o facea mereu. A simtit ca trebuie sa deschida laptopul…Avea un mail…Era fericita…Credea ca ceva se intamplase cu telefonul lui:

“ Draga …..,

 

Sunt obligat sa incetez orice relatie cu tine. Am ajuns intr-un moment delicat al vietii mele. Ai fost si vei ramane cea mai frumoasa parte din viata mea. Din pacate nu se mai poate face nimic. Decizia este definitiva. Iarta-ma daca ti-am provocat durere.

 

Eu. “

Auzi…iarta-ma daca ti-am provocat durere. Barbat insensibil ce esti. Cum ai putut sa tratezi cu atata imaturitate o astfel de poveste? Nu a avut curajul sa ii vorbeasca fata in fata…Nici macar la telefon…”L-am sunat…Mi-a spus ca nu ar fi rezistat sa ma vada plangand.. L-as fi devastat. Mi-a spus ca nu pot intelege ce este in sufletul lui. Dar in al meu? Ce este? Am ramas socata si mi se parea ca totul este un cosmar. Nu stiu daca l-as putea ierta vreodata. M-a rugat sa il astept…Dar nu pot…Inseamna ca Dumnezeu are alte planuri cu mine…A fost mereu prezent in toate lucrurile pe care le faceam…Simteam ca oriunde ma aflam era prezent… Chiar si atunci cand a plecat…Tot cu mine era…Totul imi amintea de el… Sunt locuri care imi trezesc multe amintiri…Locurile in care ma strangea in brate si imi soptea ca ma iubeste…

Iar a tacut… Durera punea stapanire pe ea… Nu stiu daca era dragoste sau ura…Nu stiu exact ce simtea… Dar puteam sa vad ca a cautat multe explicatii…Si in gand ii aparea obsesivul “de ce?”… Asa cum a spus si ea…Adevarul nu il va afla niciodata… Uneori trebuie sa acceptam ca lucrurile se intampla asa cum trebuie sa se intample… Fie ca vrem sau nu…Uneori suferim mai mult, alteori renuntam usor.. O poveste de iubire se traieste greu…Se simte in fiecare particica a corpului si loveste la fel de tare cum a venit.. Nu putem stabili o anumita zi pentru despartire. Niciodata. Stim mereu cand a inceput, dar nu stim niciodata cand s-a terminat intr-adevar: “O lumanare nu pierde nimic daca din flacara ei s-a aprins o alta lumanare…”.

M-a impresionat mult…Sunt multe povesti de iubire…Cu totii simtim diferit… Suferim in felul nostru si acceptam asa cum putem…mai repede sau mai incet… Mi-a placut taria ei, m-a impresionat faptul ca nu ii este frica sa o ia de la capat, sa iubeasca din nou…Stie ce vrea…Si mai ales…Are acum capacitatea de a discerne…de a analiza…Mai mult…Mult mai mult decat ultima data…

De aceea e aşa de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti! ”

 

Paulo Coelho în Zahir

 

Comentarii

  1. Am spus candva…fara sa citez pe nimeni,ca iubirea este fara indoaiala unicul motiv acceptat pentru marile compromisuri din vietile noastre!Sa mori din dragoste este un fapt destul de des intalnit….dar daca ar fi sa facem un exercitiu de imaginatie….cine poate spune cum ar fi sa te nasti a doua oara …doar ca sa iubesti aceiasi fiinta?

    • Prin acest exercitiu de imaginatie as putea spune ca in iubire te poti naste de cate ori vrei, sau mai bine zis de cate ori ai ocazia. A muri din dragoste este des intalnit, insa ce este mai frumos ca atunci cand renasti, iubesti si stralucesti din nou?

  2. Iubim o singura data in viata!Oricat de mult incercam sa negam acest lucru……

    • Probabil…Si cum stii cand a fost “singura data”. Oare nu depinde de la persoana la persoana? Eu am iubit mereu…Pana la ultima suflare..

  3. Nu iti spune nimeni….pur si simplu….sti …….

  4. Da!

  5. Am simtit ca pot spune cuiva TE IUBESC! fara sa zambesc ironic….

  6. Nu stiu pe cine ar interesa…doi oameni…un punct cat varful unui creion in timp…..un tren ….si doua paralele…… :)

    • Nu conteaza pe cine intereseaza… Cine citeste… Fiecare poveste de dragoste e interesanta in felul ei… Si cu siguranta cineva ar avea de invatat… Daca tu ai suferit, poate poti opri pe cineva sa alunece pe panta durerii… E doar un punct de vedere…

  7. Este doar ruina unei povesti de dragoste!Imi permit sa-ti dau un sfat:sa nu te opresti din scris,e minunat ce faci!:)

    • Iti multumesc pentru sfat. Sper sa pot scrie cat mai mult si cat mai bine.
      Referitor la expresia ta….”Ruina unei povesti de dragoste…” Interesant… O ruina este ceva ce a ramas dintr-o constructie veche… Asa si la tine… Oricat de veche este povestea, eu cred ca in sufletul tau se simte ca si cum ar fi fost ieri… Este posibil sa gresesc….

  8. Vera

    Pentru cititor ar fi mai putin obositor daca ai folosi mai putine puncte de suspensie. E doar un sfat.

  9. Am citit cu mare interes articolul tau…si am o intrebare pt tine, sau am nevoie de un sfat din partea ta. Cum stim cand nu mai iubim o persoana? Care sunt semnele de care trebuie sa tinem seama?

    • Chiar mi-ai pus o intrebare grea, dar ti-as putea raspunde foarte simplu: pur si simplu nu mai iubesti si atat. Sunt diferite iubiri, unele trecatoare, altele vesnice, altele platonice. Atunci cand stai langa persoana pe care o divinizai pana acum ceva timp si nu mai simti nimic, atingerile nu mai au nicio valoare, defectele sunt din ce in ce mai multe…atunci nu mai iubesti. Cand gasesti un defect cat de mic, clar nu iubesti suficient. Persoana care reprezinta tot pentru tine, nu face nimic gresit. Atunci cand vezi lucrurile invers, este clar ca nu mai iubesti, sau poate nu ai iubit niciodata.

      • Ma temeam de acest raspuns…pt ca exact asta este ceea ce simt, defectele sunt din ce in ce mai multe, iar atingerile cu siguranta nu mai sunt la fel. Dar ce nu inteleg este de ce m-am oprit din iubit, ce m-a facut sa ma schimb, si mai ales..cum sa-mi fac curaj sa merg mai departe. Si de cat curaj si putere este nevoie pentru a merge mai departe?

        • Nu cunosc foarte bine datele problemei. Insa, iti pot spune cu certitudine ca nu mai are niciun rost sa mergi mai departe atata timp cand nu mai exista ceva frumos. Iti faci rau tie si in acelasi timp si persoanei de langa tine. Pierzi timp, sentimente si rabdare. Asa cum ai avut curajul sa intri in relatia aceasta, asa trebuie sa ai curajul sa spui stop. Este adevarat ca exista momente grele oriunde, fel si fel de perioade care trec mai repede sau mai greu, dar iubirea va tine impreuna. Daca tu, in sufletul tau nu mai simti nimic, daca nu iti mai bate inima atunci cand il/o vezi, daca nu ai mai face orice pentru el/ea si mai ales daca nu tresari atunci cand te atinge, atunci…inseamna ca s-a stins. Si acum, desi pari pierdut/a printre ganduri si amintiri, crede-ma ca nu mai poti aduce nimic in prezent. Gandeste-te bine daca persoana de langa tine s-a schimbat sau daca tu te-ai schimbat. Vrei mai mult? Sau doar nu mai esti fericit/a cu ce ai acum? Faci comparatii? Daca raspunsul tau este da…atunci ai ajuns la final. Incarca-te cu putere si trage linie. Nu ai timp de pierdut.

Lasa un comentariu

Comentariu:
(all fields required)