Sufletul

16 Mar, 2014

Momentul acela cand vrei liniste. Cand pur si simplu capul iti vajaie, nu mai vezi bine, nu mai auzi nimic si nici macar nu poti sa iti misti buzele. Durerea sufletului este cea mai mare. Neputinta te omoara si logicul devine paradoxal. Ce buni suntem la sfaturi, cat de mult ne pricepem sa indrumam. Stim ce e bine, cum e bine si care e calea cea mai usoara – cand e vorba de altcineva. Ce se intampla cand vine vorba de tine, de persoana ta, de sinele tau, de sufletul tau ? Unde e ratiunea? Unde ai lasat gandirea corecta si simtul realitatii?

 

Sufletul nici macar nu exista daca o sa asculti vreun matematician. Nu e nici organ, nici obiect, nu se poate atinge si nici macar nu are miros. Cum putem sa definim ceva ce nu a fost vazut de nimeni pana acum, ceva ce nu a fost niciodata studiat ? In acelasi timp este lucrul care doare cel mai tare. Nu exista medicament pentru suflet si nici nu va exista vreodata. Poate doar o alifie: timpul.

 

Durerea din capul pieptului te poate distuge, in cateva zile, saptamani, luni. E o boala pe care o duci pe picioare – boala sufletului – cea care nu are niciun tratement. Te faci mic, te strangi si aduni in tine tot felul de sentimente. Lacrimile nelasate sa curga la timpul lor se duc acolo – in suflet. Indiferent cine esti, indiferent cat de puternic te crezi, indiferent cata siguranta si autocontrol detii – cazi, atunci cand sinele tau nu mai poate duce.

 

Ce e mai bine? Sa decida sufletul sau sa decida mintea? Ce e mai simplu? Mintea functioneaza independent de suflet, dar sufletul se conecteaza involuntar de ganduri.

 

De ce oare nu mai poti fi rational in anumite situatii cand alteori poti sa decizi in cateva secunde?

 

Oare de ce poti sa accepti anumite lucruri intr-un moment anume, pana cand vine ziua cand nu mai poti?

 

Cand tragi linie si cand pui punct?

 

Cum stii ca ai ajuns la final?

 

Cum iti dai seama daca o sa poti sa treci peste ele, peste problemele care nu te lasa sa dormi?

 

Cum poti sa gasesti o linie de plutire? Linia dintre inima si creier?

 

Cum poti sa renunti la fericirea ta pentru fericirea altcuiva?

 

Cum poti sa iti cladesti linistea cu atatea probleme?

 

Cum poti sa lupti desi stii ca vei pierde?

 

Cum poti sa vrei desi stii ca nu poti?

 

Cum poti sa zici ca nu poti desi vrei?

 

Cum poti sa renunti desi stii ca nu vei putea?

 

Cum poti sa accepti desi stii ca vei suferi?

 

Cat poti sa gandesti normal? Cat poti fi de coerent?

 

Cum poti sa nu mai fii egosit? Sa nu te mai iubesti pe tine, sa nu mai tii cont doar de tine si sa inveti sa lasi – sa lasi de la tine – pentru tine si pentru ceilalti.

 

Ideile, dorintele, idealurile – unde se duc toate atunci cand trebuie sa te conformezi?

 

Cine te poate ajuta sa decizi ce e bine, pentru sufletul, pentru linistea si pentru gandirea ta? Cine te poate indruma? Cine poate simti ce simti tu? Cine poate intelege unde esti? De ce esti si cum ai ajuns acolo?

 

Suni si vorbesti. Primesti pareri, sfaturi, de toate – vin la pachet, ca un mecanism: faci asa, zici asa, nu asculta. Stai la o cafea, cu capul plecat, cu lacrimile in ochi si asculti: tu esti, tu poti, tu o sa faci, tu reusesti. Intr-adevar, reusesti pentru urmatoarele minute, ore sau zile, depinde de caz si de persoana. Te simti puternic, te simti de neinvins, ti-ai gasit in sfarsit raspunsurile. Trece. Starea de bine mereu va trece. Si atunci ce faci in momentele acelea cand esti singur? Cand faci dus, cand conduci, cand citesti (de fapt iti citesti tie gandurile, nicidecum cartea pe care o ai in mana) si mai ales atunci cand pui capul pe perna…cand stingi lumina, tragi plapuma si inchizi ochii. Oricum degeaba ii inchizi, degeaba te minti, degeaba incerci, degeaba te foiesti pe toate partile…degeaba…totul este degeaba. Te doare, ceva ce nu are vindecare: sufletul!

Comentarii

  1. Lexy

    Ai pus atatea intrebari:cand, cum sau cat poti…parerea mea: NU POTI! Incerci azi,maine…dar nu reusesti. Pentru ca de cele mai multe ori ceea ce iti raneste sufletul pe o parte, il unge cu alifie pe cealalta parte. Ratiunea te loveste peste ceafa si iti dai singur argumente ca trebuie sa tragi linie, in timp ce sufletul (in ciuda suferintei) “se linguseste” parca sa nu renunti. Orice alegere vei face, sufletul tot doare…Caut de multa vreme reteta secreta pentru suflet, dar nu cred ca o voi gasi vreodata…

Lasa un comentariu

Comentariu:
(all fields required)