Titlu – lipsa

14 Mar, 2014

Am spus-o de atatea ori, dar o mai spun o data: uneori suntem atat de diferiti incat ne asemanam izbitor. Suna ciudat, stiu, insa am ajuns la concluzia ca putem crea categorii pentru a cataloga oamenii. Unul mult prea diferit de altul, dar exact acelasi stereotip ca celalalt. Femeile sunt usoare, de luat acasa, de tinut ca iubita sau doar amanta. Barbatii sunt si ei curvari, slabi, puternici, naivi sau dominatori. Si prietenii sunt adevarati, falsi, pe viata, doar de o cafea sau simplu:nimic.

Absolut pe oricine categorisim, fie ca vrem sau nu. Rotitele se invart si punem eticheta. Nu stiu daca functioneaza pentru toata lumea de la bun inceput, dar cineva a zis o data ca prima impresie conteaza. Asa o fi…eu mi-am schimbat-o de o gramada de ori pe parcurs, insa in final tot acolo am ajuns. Caracterele se diferentieaza si ele lamentabil: de la cel mai bun, pana la cel mai infect. Asta cu urasc oamenii perversi am auzit-o de prea multe ori si mi se pare ca un citat dintr-o carte. Intai opreste-te si vezi daca tu ai fost vreodata pervers cu cineva: sefu’, colegu’,prietenu’ sau mai stiu eu cine. Iti spun eu, raspunsul este DA. Hai sa lasam perfectiunea putin deoparte si sa fim realisti. Atata timp cat suntem facuti din acelasi material, avem aceleasi lucruri de baza: maini, picioare, ochi, gura si urechi , este cam greu sa iesim din tipar si sa nu facem genul asta de lucruri pe care il face toata lumea. “Domne’ eu ti-am zis mereu tot ce gandesc, nu am de ce sa ma ascund” – cred ca am auzit asta de mii de ori. S-a intors cu spatele si a inceput: “Da-o naibii ca are; e proasta de bubuie” si asa mai departe. Ehee…lumea-i rea, numai eu nu.

Per ansamblu suntem la fel in diferite situatii. Facem lucrurile intr-un alt mod, ne exprimam diferit si actionam si mai diferit. Am admirat mereu oamenii calmi, mi-as dori tare mult in unele situatii sa pot sa fiu si eu mai rabdatoare, sa nu imi mai creasca tensiunea si sa gandesc limpede. Tind sa cred ca asta tine de gena sau poate doar de experienta dobandita. Sunt agitata in permanenta, trebuie sa fac cat mai multe lucruri in acelasi timp, statul degeaba imi dauneaza “grav sanatatii”mentale!

Unii oameni sunt mai inceti, sau intr-un mod frumos: mai rabdatori. Au de castigat uneori, insa sunt si momente cand imi vine sa ii strang de gat. “Trebuie sa ma gandesc” , “Inca nu stiu sigur”, “Stai sa vedem”. Si atunci incep: cat? de ce? pana cand?. Stiu sunt enervanta si obositoare uneori, dar oameni buni, mie mi se pare ca nu avem timp sa dormim. In ziua de azi lucrurile se intampla REPEDE. Stiu ca nu e tocmai bine, stiu ca alergam de colo colo ca robotii, dar ce putem face? Asa fuctioneaza totul. Si atunci stau si ma intreb, oare cei care analizeaza mai mult au de castigat? Sau celor care fac totul  inainte de termen, le ramane timp sa faca si altceva, sa treaca la urmatoarea etapa?

Lucrul care ma omoara incet, dar sigur: incertitudinea. Cred eu ca sunt o persoana rationala, care pune repede in balanta optiunile si ia o decizie. Uneori poate ca am gresit, dar nu e lucru care nu poate fi reparat sau din care sa nu ai de invatat. Asteptarea unui raspuns ma omoara. De multe ori a trebuit sa astept un telefon, un mail sau un mesaj pentru a primi un raspuns – eh, in momentele acelea sangele mi-a circulat prin corp cu o viteaza de 10 ori mai mare. Mi-am verificat telefonul de 100 de ori, am mai dat un mesaj: “Astept raspunsul dumneavoastra”, am incercat sa imi mut mintea in alta parte, insa fara folos. Nu pot sa fiu altfel. Am tot timpul impresia ca eu fac lucrurile cel mai bine, ca doar eu pot sa discut si doar eu stiu cum sa pun problema. Lucru total gresit, pentru ca nu sunt vreo zeitate sau vreun geniu.

Nu putine au fost datile cand ma aflam in fel si fel de intalniri si trebuia sa tac, pentru ca persoana cu care eram avea drepturi mai mari, o varsta mai inaintata sau mai multa experienta. Bateam din picior nervoasa, imi frecam mainile si tot incercam sa ii transmit din priviri: “Nu uita de aspectul asta”, “Adu-i aminte de lucrul acela” si tot asa exemplele pot continua. Stiu, nu e tocmai bine. Saraca mama mi-a spus de o gramada de ori sa ma calmez, sa astept, sa nu ma precipit. Dar ce sa faci cand simti ca TU ai putea face mai bine decat oricine altcineva?

Comentarii

  1. Antoanela

    Foarte adevarat Draga mea! Toti suntem la fel desi diferiti! Toți gresim, toți iubim, toti uram si lista poate continua. Uneori o facem mai bine, alteori mai rau. Dar intr-un final probabil ca la un moment dar tot facem o eroare. Cel mai important este sa invatam din ce ni se intampla si sa incercam pe cat posibil sa reparam sau macar sa nu mai repetam! Si tot repetam, probabil… Astia suntem. E un cerc pe care nimeni nu il poate transforma in linie.
    Te pup!

Lasa un comentariu

Comentariu:
(all fields required)