Posterele

Mi-am adus aminte astazi de posterele de pe pereti. Imi lipseste perioada aceea cu desavarsire, dar sunt sigura ca le lipseste si mai tare copiilor din ziua de azi. Era un intreg proces, saptamani de asteptare, schimburi intre colegi, decupari din reviste si mult scoci/lipici pe pereti. Artistii chiar aveau fani, sustineau concerte fenomenale si alergai ca un nebun cu cd-ul in mana, poate – poate apuci sa ceri un autograf.

 

Aveam un casetofon, destul de mare ce-i drept, nu stiu de unde facusera ai mei rost de el si multe casete. Cd-urile au aparut mai tarziu in lumea mea. Ma chinuiam cu pixul sa dau banda inapoi atunci cand butonul de “rewind” nu mai mergea. Retineam cu exactitate minutul si secunda cand incepea piesa mea favorita. Il luam dupa mine peste tot. Am uzat la un moment dat caseta “3 Sud Est”. Traiam muzica altfel. Desi acum realizez ca nu a fost ceva calitativ, pot spune ca a fost ceva mult mai important decat calitate: a fost copilaria mea. Sufeream din dragoste pe melodiile lor si dansam in oglinda cu spray-ul in mana – pe post de microfon. Scriam mesaje inspirate din cantecele respective si nu mai puteam de bucurie cand se auzea la Radio, in masina, melodia pe care eu o stiam de la cap la coada.

 

Putin mai tarziu, aparuse o nebunie cu formatia “Blue” – niste tipi frumosi, inalti si aratosi. Habar nu aveam engleza, insa cantam in acelasi timp cu ei: fredonam cuvintele asa cum le intelegeam eu. Britney Spears a fost alta nebunie de-a mea. “Ops I did it again” era piesa mea preferata. Cred ca aveam vreo 10 ani, codite multe in cap – asa se purta, erau fetele de la “Andre” care “impuneau” ce se poarta si cum se poarta. Desi multa lume le-a judecat pe cele doua Andree, mie mi-au facut copilaria mai frumoasa. Aveau versuri usoare si ritmatice. Eram fan Andreea Antonescu. La un moment dat, printr-o cunostinta a ajuns la mine acasa. Tin minte ca a dormit la noi cateva seri. Cand a plecat, nu am mai lasat pe nimeni sa intre in camera respectiva: era camera Andreea Antonescu. Ma laudam peste tot, imparteam autografele ei si simteam o bucurie in suflet pe care nu o mai simtim in ziua de azi. Nu ne mai bucuram la fel.

 

 

Opreste-te putin si adu-ti aminte. Tu ce postere aveai pe pereti? Care este artistul care ti-a marcat copilaria, intr-un mod placut. Dupa cine suspinai la marginea scenei si al cui autograf inca-l mai ai?

One thought on “Posterele”

  1. Cat de multe amintiri mi-a rascolit acest articol. Ce repede a trecut timpul, si cum totul a evoluat atat demult. Eram in adevaratul sens al cuvantului innebunita dupa fetele de la Andre. Cate coregrafii si cate cantece stiute chiar si acum… Asa cum ai spus, aceea e copilaria noastra. Si oricat de buni sau de slabi erau acesti artisti, pentru noi era totul! Si revistele cu posterul la mijloc, pe care le luam tot timpul, sa nu cumva sa ratam colectia…. Imi doresc sa mai retraiesc ceea ce am trait atunci! Si amintirile ne ajuta mereu sa ne intoarcem in trecut!

    Libera la mare! :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *