Pranzul in port

03 Jun, 2014
DSC04395

Am ajuns acasa, rupta de oboseala. A fost una dintre zilele acelea cand nu ai timp nici sa mananci, fumezi tigarea pe jumatate si esti tot timpul cu ochii pe ceas. Imi place mult sa povestesc, sa stau pe terasa, sa beau un vin bun sau sa merg sa mananc ceva ce imi place. Incerc sa imi pun intalnirile intr-un mod cat mai placut, in locurile mele preferate.

Astazi mi-a fost pofta de scoici. Asa ca la ora 1 eram cu domnul si doamna S. la terasa mica din port. Parca ma durea corpul. O noapte pierduta se simte – am imbatranit. Machiajul acopera foarte bine cearcanele, dar parca imi tarasc picioarele de parca ar fi doua buturugi.

Ce ma enerveaza cand e soare afara si sunt intr-o intalnire “profi” si trebuie sa imi dau ochelarii jos. Cu ochii stransi (mai bine eram pe o plaja acum cu un cocktail in mana) le zambesc frumos domnilor din fata mea. Incerc oare cum sa ii impresionez. In momentul acesta eu am mai multa nevoie de ei, decat dansii de mine.

 

-       Ce rochie frumoasa aveti. Ma impresionati mereu cu tinutele dumneavoastra sofisticate. Intotdeauna totul este impecabil.

O vedeam cum incepe sa isi indrepte spatele, sa isi aranjeze rochia si sa duca mana spre cercei.

-       Cerceii sunt superbi.

-       Cartier (Abia astepta sa ii zic ceva de ei pentru a se putea lauda).

 

Deja ma plictiseam sa ii fac complimente gratuite. Nu tine prea mult la mine – asa de inceput – dar ajunge. Domnul era pierdut in spatiu. Se uita absent la barcile alea si tragea cu putere din trabuc. Ma inecam in fumul lui si incercam sa il evit cat pot de mult – niciun rezultat. In timp ce ii faceam semn ospatarului sa vina sa ne ia comanda imi suna telefonul (cel privat – la naiba, am uitat sa il dau pe silent). Imi cer scuze in timp ce ma chinui sa il gasesc in geanta mea imensa si dezordonata – E iar numarul acela care se termina in multe zerouri.

 

-       Poti sa raspunzi draga mea, nu ne grabim.

 Vai dar ce persoana intelegatoare.

-       Stati linistita, nu e important. (Il arunc din nou in geanta si parca simt cu imi tremura picioarele si nu ma mai pot concentra)

 

Am simtit cum domnul S. era in sfarsit interesat. De ce era interesat? Nu inteleg? Era un simplu telefon. Mi-a zambit usor si se uita fix la mine – iar tragea din trabuc.

Nu am mai avut pofta de mancare. Chiar daca imi era pofta de scoici, nu mai voiam. Nu stiu care a fost cauza – probabil de la fumul din jurul meu. Incercam sa vorbesc mult, sa mai treaca timpul. Dansii abia mancau – imi venea sa le bag furculita pe gat. Parca as mai fi scos telefonul sa vad daca a mai sunat. Mai bine nu – am treaba acum, sunt intr-o intalnire importanta si nu stiu daca si cand voi mai avea posibilitatea sa stau cu acesti doi minunati domni veniti tocmai din Franta sa ia “pranzul” cu mine.

Ospatarul acela chipes isi face din nou simtita prezenta si ne intreaba cu un accept puternic italienesc: “Coffee, tea, dessert…?”

Eu refuz multumita, in timp ce doamna vrea Cheese Cake. Zambesc fortat si ii spun ca nu e foarte buna aici si ca ii recomand cafeneaua de la colt. Nu a avut niciun rezultat. Inca 30 de minute pierdute. Obtinusem ce voiam, semnasera contractul – deci – puteam sa plec…Nu?

Nu trec 10 minute si vine managera restaurantului.

-       Miss B….?

Am sarit ca arsa:

-       Ce s-a intamplat?

-       Aveti un buchet de flori la…

Nu am mai lasat-o sa continue.

-       Nu vedeti ca sunt intr-o intalnire? Vin eu dupa ce termin.

Eu eram singura persoana nervoasa. Toata lumea zambea. ( Iar si-a schimbat pozitia domnul S.) M-am inrosit toata cu siguranta. Am incercat sa schimb repede subiectul, ca nu cumva sa ma intrebe cineva ceva.

Nici nu stiu cum am platit. In receptie statea intr-o vaza imensa un buchet de trandafiri albi. Nu stiam ce sa fac – sa ma apropii sau sa plec. Mi-am lipit mainile de obraji si ma gandeam: il vreau si nu il vreau. Scot telefonul din geanta – nu mai aveam niciun apel. (Ce ciudat ca mi-as fi dorit sa am).

Mi-a schimbat ziua buchetul asta de flori. A trebuit sa merg sa il las acasa. (Oare de ce ma mint singura?). Am ajuns si l-am pus la geam, langa pian.

14.27 – One message sent – “Multumesc. Sunt superbi.”

Intr-un mod foarte ciudat, toata ziua am asteptat un raspuns. Nimic. Eram stresata, imi verificam telefonul din 10 in 10 minute. Degeaba. M-am resemnat. Mai aveam multe de facut pentru ziua respectiva.

 

Comentarii

  1. Foarte frumos tot ce scrii tu, dar te rog frumos sa te corectezi, este voiam, vream nu vroiam! Nu o spun cu rautate, chiar poti sterge acest comentariu dupa ce il citesti. o zi frumoasa

    • trairisisentimente

      Iti multumesc foarte mult. O sa corecrez imediat. Ma bucura faptul ca invat si imi asum greselile. Nu am de ce sa il sterg, din contra, chiar ma bucur mult pentru ajutor! O zi buna

Lasa un comentariu

Comentariu:
(all fields required)