Sambata

Nici nu stiu cand a trecut vara. Deja incepe sa fie racoare seara, sa adie vantul si sa simtim venirea toamnei. Nu vreau sa vina frigul. Imi place cand e cald, prefer sa ma sufoc de caldura, sa astept 10 minute sa faca fata aerul conditionat in masina si mai ales sa stau cu o carte buna pe sezlong atunci cand am timp. Vara e anotimul iubirii, al culorilor si al trairilor intense. Fiecare vara are o poveste, o varsta si mai ales o semnificatie. Noptile sunt lungi, rasaritul e diferit si asa cum a spus Mihaela Radulescu “vara este anotimpul femeilor destepte”. Dar cum ce e frumos nu tine mult sau mai bine zis nu tine la infinit, asa si cu anotimpul meu preferat..

In suflet imi apare o urma de tristete, dezamagire.. Nici gargaritele nu o sa mai fie atat de prezente in jurul meu. Si imi vine in gand fraza pe care o auzeam in primii ani de scoala: “pasarile calatoare pleaca in tarile calde”. Ele de ce nu stau sa indure frigul, sa sufere si patimeasca alaturi de noi? Isi inalta aripile si zboara spre mai bine.. Ce e mai bine? Cand stim cum poate fi mai bine? Cine decide asta pentru noi? De cate ori auzim pe zi “Nu e bine sa..”, “Nu trebuie sa..”..? Si poate ca au dreptate, eu nu ii contrazic, dar as vrea sa citesc si eu carte in care sa ni se spune ce e bine si ce e rau.. Am sa exclud Biblia din aceasta gandire…

In ultimii ani am auzit atatea teorii, venind din atatea culturi diferite, incat in capul meu e haos. Logica isi pierde ratiunea si ne conducem viata in functie de anumite prototipuri. Pentru ca asa decidem noi si mai ales pentru ca acceptam.

Am cunoscut o doamna, intr-un oras european, pe la vreo 60 de ani. Am invatat atat de multe de la femeia aceasta, trecuta prin viata si experimentata ar fi prea putin spus. Arata mai bine ca o pustoaica de 18 ani, are casa ei, timpul ei si reusitele ei in viata. A muncit mult, a facut si afaceri si copii si de toate. S-a scaldat in apa fericirii, a tristetii, a dezamagirii si a implinirii, dar cel mai important a descoperit cum sa se accepte ca si femeie. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost sa invat sa imi ascult corpul si sa am incredere in intelepciunea lui. Nu am inteles atunci la ce se referea, dupa multe conversatii si ore petrecute in fata ei cu gura cascata, am invatat. Daca nu te simti viu pe interior si nu simti cu toata fiinta ta bucuria ce se petrece in tine, traiesti degeaba, esti gol. Trebuie sa inveti sa te deschizi, in ciuda tuturor blocajelor care au loc in mintea, sufletul si corpul tau. M-a sfatuit sa ma ascult doar pe mine si intr-un fel ciudat, nu mi-a dat niciodata sfaturi. Ea doar a vorbit si eu am citit printre randuri.  Viata nu este ceva usor de inteles si mai ales nu este roz sau gri. De multe ori am dat sfaturi si am analizat problemele altora, fara sa inteleg ce simteau. Si nu pot spune ca am gresit, am incercat doar sa fiu o prietena buna. Parintii te invata sa nu vorbesti cu nimeni, pentru ca nu e bine. Prietenii buni iti spun sa nu mai ai incredere in altcineva pentru ca nimeni nu iti vrea binele. Si atunci ce? Sa tinem totul in noi, sa vorbim singuri in oglinda si sa ne prefacem ca totul e perfect. De cate ori ati mers cu prietenii in oras zambind desi sufletul iti urla de durere? De cate ori ati pozat in persoana/mama/copilul/sotia sau mai stiu eu ce.. perfecta? Si de ce toate astea? Pentru ca nu e bine ca lumea sa vada, sa stie sa se bucure.. Sincer, doar prostii se bucura. Ipocritii as spune chiar.. O prietena mi-a spus intr-o zi: “De ce nu pot sa par si eu fericita atunci cand nu sunt, sa las sa se vada ca nu am nicio grija atunci cand as plange in gura mare in fata tururor?”. Sincer nu am stiut ce sa ii raspund atunci, dar acum gandindu-ma cred ca era lipsa de incredere si teama de a fi judecata. Judecata de cine? De “nimeni”.. Si stim cu totii, “nimeni” asta, plange si el, sufera, iubeste si este dezamagit. Nu doar o singura data, ci de mai multe ori.

Si atunci cand rasul doare, inchizi ochii si visezi…

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *